Botoşani: Tamara Bucovineanu - A citit şi vândut tone de cărţi (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două decenii i-au trecut prin mână mii de volume. Se simte ca acasă printre rafturile cu romane şi n-ar da slujba de librar nici pentru una la Ministerul Culturii.

Dragostea pentru meseria de librar s-a format când a ales să studieze Liceul Pedagogic, unde s-a pregătit la filologie-istorie. După absolvire şi-a găsit un post la o librărie din oraş, la raionul de cărţi, unde trebuia să vândă cât mai multe volume. „M-a încântat postul pentru că-mi plăcea să citesc. Iar slujba de vânzătoare în librărie mi-a deschis accesul la o serie de cărţi, care erau mai greu de găsit la acea vreme“, a povestit femeia.

Amintiri din comunism

Ca librar a prins doi ani de comunism. Multe din cărţile bune şi căutate de cititori se vindeau condiţionat cu volume care nu aveau deloc căutare şi pe care altfel nu le-ar fi cumpărat nimeni.Femeia încerca să fie, însă, amabilă cu clienţii fideli şi le mai facilita accesul la cărţile preferate fără să mai fie obligaţi să plătească şi pentru „Al Doisprezecelea Congres“ sau pentru „Realizări ale socialismului în ultimul cincinal“. „Cine ţinea mult să aibă o anumită carte să ştiţi că plătea şi pentru celelalte. Nu aveau ce face săracii oameni. Eu mai desfăceam acele pachete măcar pentru copiii care veneau să-şi ia o carte, care le plăcea mult, şi nu aveau bani şi pentru celelalte. Pe mulţi i-am ajutat să-şi completeze biblioteca în nişte vremuri în care cititul era aproape singurul mod de a-ţi petrece plăcut timpul liber“, spune Tamara. După 1989 a fost detaşată la o librărie care s-a vrut a fi un adevărat centru de carte pentru botoşăneni.

Acolo vindea zilnic sute de publicaţii şi volume, mai ales că începuseră să apară sau să fie reeditate cărţi care nu fuseseră tocmai agreate pe vremea comunismului. „Şi după Revoluţie oamenii au continuat să citească foarte mult. Era probabil una din priorităţile botoşănenilor în materie de cultură şi timp liber. Vânzările au început să scadă treptat de prin 1995, când au început să se dezvolte televiziunile“, este de părere femeia.

„Nu mă despart de cărţi“
Scăderea vânzărilor în domeniul cărţilor n-a împiedicat-o pe Tamara Bucovineanu să-şi continue meseria cu aceeaşi pasiune cu care a făcut-o de la început. De 14 ani este librar la una din unităţile centrale din Botoşani şi nici nu are de gând să-şi schimbe prea curând meseria.

„Chiar dacă nu mai sunt acum atât de mulţi cumpărători de carte ca în alte vremuri, mai există totuşi destui oameni cărora le place şi acum să citească şi vin destul de des la librărie. Este o meserie care-mi place în cel mai real mod posibil şi nu cred că aş schimba-o nici cu o slujbă la Ministerul Culturii“, a încheiat botoşăneanca.

Profil
Născută. 30 ianuarie 1965, Răchiţi, Botoşani.
Studii. Liceul Pedagogic Botoşani, Secţia Filologie-Istorie.
Familie. Căsătorită, nu are copii.

Întrebări şi răspunsuri
Câte cărţi credeţi că aţi vândut?
Multe, tone, vagoane. Am 23 de ani de muncă în librărie şi cel puţin în primii zece ani de activitate vindeam şi câteva sute de cărţi pe zi. Cine le mai poate ţine socoteala?
Ca librar, vă place doar să vindeţi cărţi sau aveţi şi pasiunea cititului?
Îmi place să şi citesc, bineînţeles. Ca să recomanzi o carte bună trebuie să ştii şi ce scrie în ea, nu? E la fel ca în orice meserie care presupune vânzări. Trebuie să cunoşti bine ceea ce vinzi, altfel clienţii nu au încredere în tine şi în timp ai de pierdut. Dar nu le citesc din obligaţie, ăsta e norocul meu, că-mi place nespus lectura.

Ce-i place
Îi place să facă daruri celorlalţi, trăieşte bucuria pe care o simt cei care le primesc. Ţine mult la a-şi ajuta familia şi apropiaţii şi, în general, îi place să vadă în jur oameni fericiţi. Adoră să gătească, mai ales dulciuri şi prăjituri, şi are câteva reţete pentru care e renumită.

Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii supăraţi şi cei care nu ştiu să se bucure de lucruri mărunte. O deprimă dezordinea şi vremea urâtă. Nu agreează oamenii care nu ştiu să aibă grijă de cărţi şi nici pe cei care le împrumută, dar uită să le mai aducă înapoi.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite