Botoşani: Sylva Bălan - A lăsat hârtiile pentru foarfece (PORTRET)
0La 40 de ani, după ce a stat jumătate din viaţă în spatele unui birou, a început cursuri de cosmetică şi coafură. Acum este una din cele mai căutate stiliste.
După ce a terminat liceul economic, în 1984, Sylva Bălan şi-a găsit o slujbă de contabil la Electrica Botoşani. S-a ocupat şi de relaţiile cu publicul, iar femeia era apreciată de clienţi pentru că era răbdătoare şi îşi făcea timp să-i asculte pe toţi. „Aproape toţi cei cu care stăteam de vorbă plecau din biroul meu mulţumiţi. Nu întotdeauna poţi să le rezolvi tuturor problemele, însă cred că e foarte important să existecineva care să-i asculte pe oameni atunci când au ceva pe suflet. Aşa era şi în acele vremuri şi cred că de asta eram apreciată la servici“, povesteşte femeia.
Întâi copilul, apoi demisia
Sylva şi-ar fi dorit să facă mult mai mult, să aibă un serviciu mai dinamic, dar s-a gândit că are un copil de crescut şi a amânat momentul căutării unei noi meserii. Aşa au trecut 22 de ani. În 2006 însă, femeia s-a hotărât să facă schimbări majore în viaţa sa. Şi-a luat inima în dinţi şi a cerut încetarea contractului. Nu era foarte sigură ce avea să facă în continuare, dar a înţeles că trebuie să schimbe ceva în viaţa ei pentru a fi fericită.
Întoarcere în adolescenţă
În cele din urmă, s-a decis să aleagă o meserie cu care a cochetat dintotdeauna: să aibă grijă de ea însăşi şi de frumuseţea celorlalte femei. A urmat mai multe cursuri de cosmetică şi coafură, timp în care deja îşi încerca abilităţile pe prietenele şi colegele ei. „De fapt, mie asta mi-a plăcut întotdeauna, însă atunci când am terminat eu şcoala se punea prea puţin accent pe partea de înfrumuseţare, iar părinţii mei nu ar fi fost de acord cu o astfel de meserie. Nu-mi pare rău că, chiar după 20 de ani, m-am întors la ceea ce-mi plăcea încă de când eram adolescentă“, recunoaşte femeia.
După ce şi-a finalizat studiile de cosmetică, Sylva s-a angajat la un salon, unde a început să pună în practică tot ceea ce visase să facă de atâţia ani.Încet-încet, femeia a devenit una din cele mai apreciate cosmeticiene, căutată fiind nu numai pentru priceperea ei, ci şi pentru răbdarea şi familiaritatea cu care îşi tratează fiecare clientă. „Acum îmbin şi meseria de cosmetician sau coafeză cu cea de relaţii cu clienţii, la care nu am putut renunţa definitiv. Mi-a rămas în suflet plăcerea de a-i asculta pe oameni. Am o mulţime de cliente tinere care îmi spun că le-ar plăcea să le fiu mamă sau prietenă. E foarte important să fii plăcută de cei cu care lucrezi. Când eşti fericit insufli optimism şi o stare de bine celor cu care intri în contact“, spune cosmeticiana.
Profil
Născută. 8 iunie 1966,
Ungureni, Botoşani.
Studii. Liceul Economic din Botoşani.
Familie. Necăsătorită, are un copil.
Întrebări şi răspunsuri
A fost grea trecerea de la viaţa de funcţionar la cea de cosmetician?
A fost, dar a meritat, pentru că satisfacţiile pe care le am acum sunt nemăsurate.
E foarte important să faci în viaţă ceea ce-ţi place, nu neapărat ceea ce eşti nevoit. Eu mă trezesc dimineaţa cu plăcere şi fiecare zi de muncă îmi aduce bucurii. Sunt fericită că am luat această decizie şi nu-mi pare rău nicio secundă.
Cât de târziu poate să-şi schimbe cineva cariera?
Părerea mea este că nu există limită de vârstă. Poate cu cât e mai târziu cu atât e mai bine pentru că ai o anumită experienţă şi ştii exact ce vrei. După ani devii mai înţelept şi poţi să iei mai bine o decizie.
Ce-i place
Îi place arta, pictura, frumosul. Îi plac oamenii, pe care îi ascultă şi le dă sfaturi, de la cele legate de frumeseţe şi sănătate până la cele legate de viaţă şi problemele ei. Apreciază sinceritatea celor din jur şi ţine la oamenii care au coloană vertebrală. Îi plac la nebunie bijuteriile, chiar dacă nu sunt preţioase.
Ce nu-i place
Nu suportă minciuna şi oamenii cu mai multe feţe. Urăşte lucrurile lăsate neterminate sau amânate la infinit. Nu-i plac mâncărurile grase şi fast food-ul.