Botoşani: Sunt săraci, dar se înarmează până-n dinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele cu arme de vânătoare şi neletale au avut vânzări bunicele în anul de criză. O explicaţie ar fi că oamenii investesc în siguranţa lor.

Zeci de botoşăneni s-au dotat în ultimul an cu arme de vânătoare, în special modele ruseşti, de calibrul 12 milimetri. Peste 60 de amatori, în principal tineri „de bani gata“, au învăţat să folosească armele letale, dar numai jumătate dintre aceştia au trecut examenul şi au obţinut permisul de port-armă.

Preţul unei puşti de vânătoare porneşte de la 2.000 de lei şi poate ajunge la 15.000 de lei. „Persoanele cu bani pe care nu i-a afectat criza rămân clienţii noştri. Sunt preferate armele cu glonte ruseşti“, a declarat Costică Mireuţă, administratorul unui magazin cu arme şi muniţii.

Amatori de arme neletale

Botoşănenii cu venituri modeste şi fără cursuri de specializare se mulţumesc cu arme neletale, pentru care este suficientă o simplă autorizaţie de la poliţie. Până acum s-au vândut 18 pistoale cu aer comprimat, 15 aparate cu electroşocuri şi peste 60 de sprayuri. „Tinerii preferă lacrimogenele, iar electroşocurile sunt în special pentru maidanezi. Cei care se tem de hoţi cumpără pistoale cu aer comprimat. Este o perioadă grea, când se fură la drumul mare“, explică Adrian Spinosu, armurier. Un alt „simptom“ al crizei este că vânătorii fac economie la muniţie şi cumpără cartuşele „la bucată“.

În prezent, există aproape 1.000 de botoşăneni cu permis de port-armă. În două săptămâni, aproape 20% dintre aceştia trebuie să-şi reînnoiască autorizaţiile. Din octombrie, Legea privind regimul armelor şi muniţiei se modifică şi aduce restricţii dure pentru „pistolari“.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite