Stiri din Botosani

Botoşani: Strategie împotriva evaziunii fiscale din zootehnie

20 martie 2010, 13:09 |  Autor: Adrian Şorodoc  | 

Cuvinte cheie: botosani, zootehnie, evaziune fiscala, prefect,

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

 

În urma unor sesizări venite pe adresa prefecturii, prefectul judeţului a cerut Poliţiei şi Fiscului să elaboreze cât mai repede o strategie de combatere a evaziunii fiscale din domenoiul zootehnic.

Prefectul Cristian Roman a anunţat că deţine informaţii potrivit cărora evaziunea fiscală din domeniul zootehnic a atins cote alarmante în judeţ. Astfel, Prefectura, Inspectoratul de Poliţie,  Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Gărda Financiară lucrează la o strategie împotriva evaziunii fiscale din zootehnie.

Săptămâna viitoare, în cadrul Colegiului Prefectural, va fi prezentat un material realizat de cele trei instituţii  privind măsurile concrete care se vor lua pentru combatere a evaziunii fiscale în achiziţie, transport, comercializarea animalelor şi  nu în ultimul rând  în industrializarea cărnii.

 " Vom folosi recensământul agricol care va avea loc anul acesta, pentru a pune la punct evidenţa tuturor animalelor din judeţ. Analizez şi posibilitatea elaborării unui ordin de prefect care poate avea caracter normativ pentru a închide  toate portiţele care pot duce la evaziune fiscală în acest domeniu", a declarat prefectul Cristian Roman.

Potrivit prefectului, cei care se coupă cu comerţul cu animale, de la achiziţii şi până la abatorizare, profită de faptul că un număr important din efectivul de animale existent în gospodării nu este luat în evidenţele agricole şi câştigă importante sume de bani fără să plâtească impozite şi taxe la stat.





Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole