Botoşani: Sportul tradiţional reînviat la Vorona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Tineretului, la Vorona s-a desfăşurat astăzi Cupa Moldovei la oină.

Sportul tradiţional al României mai are încă căutare în localitatea în care la fiecare casă se găseşte câte un campion la această ramură sportivă.

"Pe aici, oina se joacă de când lumea. Când eram copil, făceam mingea din cârpe, umplută cu nisip şi păr de vacă, iar nişte ciomege găseam noi într-un gard", a declarat Minu Huţanu.

Competiţia este organizată în fiecare an cu sprijinul şi din ambiţia primarului comunei Vorona, campion naţional la oină, atât ca jucător căt şi ca antrenor.

"Oina moare încet, dar sigur. Îmi plânge inima când văd asta. E sportul nostru naţional şi nu e singurul bun naţional condamnat să dispară", a declarat primarul Aurel Ştefan.

Anul acesta se va înfiinţa în Botoşani şi Asociatia Judeţeană de Oină care va încerca să atragă cât mai mulţi copii către această ramură sportivă.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite