Botosani: Spitalul Judeţean, fără apărare în faţa focului
0Controalele pompierilor au scos la iveală prelungitoare lângă surse de apă şi instalaţii electrice improvizate la „Mavromati“. Cel mai mare spital din judeţ ar putea avea oricând soarta celui din Giuleşti. Şefii instituţiei spun că nu au bani pentru a investi în dotări de protecţie.
Verificările demarate în spitalele botoşănene au dus la descoperirea unor nereguli serioase chiar din primele zile. Reprezenţanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au depistat deja probleme care ar putea cauza în orice moment izbucnirea unui incendiu.
„Sunt multe instalaţii electrice improvizate. Din lipsa fondurilor nu s-au achiziţionat acele întrerupătoare şi prize antiex necesare în medii cu pericol de explozie. Din cauza improvizaţiilor se pot produce incendii, lucru care s-a văzut şi la Maternitatea de la Giuleşti. Ne putem confrunta cu un incendiu pentru că nu ştim cine le exploatează şi cum le explotează“, a spus căpitanul Florin Viţelaru, şeful Serviciului Prevenire Incendii din cadrul ISU Botoşani.
Prevenirea incendiilor, un lux pentru spitale
După ce mai mulţi copii au ars de vii în Maternitatea Giuleşti într-un incendiu produs din cauza unei improvizaţii la un aparat de aer condiţionat, controalele comisiei par să scoată la iveală probleme similare şi la Spitalul Judeţean „Mavromati“, cea mai mare unitate cu paturi din judeţ. „Managerii au fost nevoiţi să investească doar în priorităţi. Mulţi au considerat că cele care asigură protecţia la foc a populaţiei nu sunt cele mai importante“, a adăugat Florin Viţelaru. Explicaţia dată comisiei de către şefii spitalului pentru neconformarea la regulile de prevenire şi stingere a incendiilor a fost lipsa fondurilor.
Controalele continuă
„Eu n-am primit încă raportul comisiei. Nu ştiu care sunt deficienţele. N-aş putea spune de ce nu s-au luat măsuri. Sunt director doar de o lună“, a spus Ovidiu Mimor, managerul Spitalului „Mavromati“. Acesta susţine că va vedea raportul comisiei în cursul săptămânii viitoare şi va lua măsurile necesare.
Spitalul Judeţean este cea mai mare unitate sanitară cu paturi din judeţul Botoşani, cu o capacitate de 800 de locuri. În această perioadă mai sunt verificate Spitalul Municipal Dorohoi, Spitalul de Pneumoftiziologie de la Guranda, Sanatoriul de la Podriga şi Spitalul „Sfântul Gheorghe“.