Botoşani: Spargere la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădiniţa nr. 21 a fost călcată aseară de hoţi şi a rămas fără aparatura foto şi video şi o parte din banii încasaţi pentru masa copiilor.

Spargerea a fost descoperită de femeia de servici a unităţii care a venit la muncă în jurul orelor 6.15.

„Butucul uşii era pe jos, uşa întredeschisă, la secretariat şi în biroul de la etaj era deranj. Am anunţat conducerea unităţii şi am aşteptat să vină poliţia. Camera video şi foto erau în nişte cutii la parter iar banii la etaj", a precizat Maria Buneanu, femeia de servici a Grădiniţii nr.21.

Conducerea unităţii  a precizat că unitatea nu este dotată cu sistem de supraveghere video şi nici cu sistem de alarmă chiar dacă au fost solicitate fonduri pentru aceste sisteme de mai bine de doi ani de zile.

„Noi am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă că în cursul nopţii trecute, persoane neidentificate au pătruns în incinta clădirii unei grădiniţe din Botoşani de unde au sustras aparatură electronică şi o sumă de bani. În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală", a precizat Daniela Darea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Paguba toatală se ridică 2500 de lei, dintre care 600 de lei îi reprezentau încasările. Cu o zi înaintea spargerii conducerea instituţiei a depus în contul său bancar încasările din ultima perioadă.

„Nicio grădiniţă nu este dotată cu sistem de supraveghere sau sistem de alarmă. La şcoli mai sunt doar patru fără aceste sisteme dar legea obligă doar şcolile să dispună de aceste sisteme", a precizat Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite