Botoşani: Şi sănătatea intră în grevă
0Sindicaliştii Sanitas au decis să declanşeze o grevă generală de opt ore cu întreruperea totală a activităţii.
Luni, timp de opt ore cadrele medicale se vor afla în grevă de solidarietate cu ceilalţi bugetari. Se va negocia cine va asigura activitatea medicală, astfel încât bolnavii să nu aibă de suferit.
"În data de 3 sau 4 iunie, în funcţie de momentul potrivit, când se va discuta în Parlament moţiunea, atunci vom avea grevă generală. Luni, va fi doar grevă de opt ore şi vom vedea care sunt posibilităţile spitalelor să acopere activitatea medicală la o treime", a declarat Octavian Dumitru, liderul Sanitas.
Şi angajaţii de la Ambulanţă vor protesta în curtea unităţii, asta pentru că legea interzice unităţilor de urgenţă să declanşeze grev[.