Botoşani: SMURD este operaţional şi în Botoşani (Galerie Foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SMURD Botoşani a fost inaugurat de dr. Raed Arafat
SMURD Botoşani a fost inaugurat de dr. Raed Arafat

Până  azi,  judeţul Botoşani era singurul din Moldova care nu avea SMURD. Două ambulanţe ultramoderne şi 30 de paramedici vor activa în cadrul acestui serviciu inaugurat astăzi.

SMURD Botoşani  va fi coordonat de medicul şef al UPU, Petre Rădauceanu, şi va funcţiona ca un serviciu  care vine în ajutorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pentru început, noul serviciu va funcţiona cu două echipaje urmând ca de la anul numărul lor să ajungă la cinci.

smurd botosani

Inaugurarea SMURD Botoşani a fost făcută de subsecretarul de stat, Raed Arafat, care este fondatorul Serviciului  Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare România. "Pornim la Botoşani cu primele două echipaje de prim ajutor şi care nu vor fi ultimele. Cu siguranta, vom ajunge în cel mai scrut timp la cinci echipaje, iar în momentul în care vom avea un număr suficient de medici vom ajunge inclusiv la un echipaj de terapie intensivă mobila în structura SMURD, care sa completeze Serviciul de Ambulanţă şi să completeze capacitatea de intervenţie în judeţul Botosani", a spus dr, Raed  Arafat care a făcut un apel la populaţie să folosească serviciile de urgenţă doar atunci când au cu adevarat nevoie. " Sper să nu aveţi prea des nevoie şi maşinile sdă râmâne nefolosite. Nu trebuie nici să facem abuz de acest serviciu pentru a putea interveni la cazurile grave." a mai adăugat Raed Arafat.

inaugurare

La inaugurarea SMURD-ului a participat şi Mihai Capră secretar de stat pentru relaţia cu Instituţiile Prefectului şi generalul locotenent Vladimir Secară, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Prima intervenţie SMURD a fost o simulare

image

În prezenţa lui Raed Arafat  şi a celorlalţi invitaţi a avut loc şi un exerciţiu demonstrativ organizat de către ISU şi SJA privind intervenţia echipajelor  SMURD în cazul unui accident rutier grav.Paramedicii şi echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate dintr-o maşinină incendiată două persoane încarcerate. Exerciţiul a avut loc în curtea ISU Botoşani unde în mai puţin de zece minute, echipajele SMURD au desfăcut bucăţi maşina şi au salvat victimele care au fost trasportate de urgenţă la spital.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite