Botoşani: Regal folcloric la Teatrul „Mihai Eminescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este organizat de artista Brânduşa Covalciuc Ciobanu care sărbătoreşte trei decenii de carieră prin lanasarea unui nou album. Peste 50 de artişti de muzică populară din toată ţară vin la Botoşani. Concertul are loc sâmbătă iar intrarea este gratuită.  „Adevărul de Seară" este partener media al acestui eveniment.

Spectacolul „Cântecul e viaţa mea!" are loc la Teatrul Mihai Eminescu şi  începe la ora 16.00 Evenimentul anului la Botoşani este organizat de cunoscuta cântăreaţă de muzică populară, Brânduşa Covalciuc Ciobanu, cu sprijinul orchestrei Rapsozii Botoşaniului şi al Teatrului „Mihai Eminescu" Botoşani.

Regalul folcloric adună nume sonore ale muzicii populare româneşti. Peste 50 de artişti consacraţi din toată ţara vor veni să le cânte botoşănenilor de dor şi jale dar mai ales de dragoste. Pe scena teatrului Eminescu vor urca printre alţii Anton Achiţei, Silvana Râciu, Laura Ştefănescu, Geta Postolache şi Cornelia Ciobanu care cânta interpreta cele mai iubite cântece ale carierei lor acompaniaţi de  rapsozi sub bagheta dirijorului Ioan Cobâlă.

Un adevărat spectacol primite publicului Brînduşa Covalciuc Ciobanu care îşi lansează cu acest prilej cel de al şaselea album al carierei care poartă de altfel numele spectacolului şi conţine 44 din cele mai frumoase melodii ale artistei. „ Am vrut să le fac botoşănenilor o bucurie după 30 de ani de carieră şi m-am gândit să aduc cei mai buni artişti la Botoşani să le cânte şi să îi încânte. Sper că le voi aduce bucurie în suflete", a spus Brînduşa Covalciuc-Ciobanu.

Spectacolul va dura trei ore şi va fi transmis în direct de posturile tv de folclor. Ziarul „Adevărul de Seară" este partener media al acestui eveniment.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite