Botoşani: Răzbunare! Şi-a plătit amenda cu o sacoşă de monede de un ban (Galerie Foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa s-a răzbunat un botoşănean de 50 de ani care avea de plătit la Taxe şi Impozite o amendă de o sută de lei. Omul s-a prezentat la ghişeu cu o sacoşă în care avea 7170 de monezi de un ban, 183 de zece bani şi 20 de 50 de bani. Trei casiere au numărat timp de 40 de minute contravaloarea amenzii.

Radu Musteaţă din municipiul Botoşani şi-a vândut astăzi maşina, După tranzacţie omul s-a dus la Taxe şi Impozire pentru a obţine o adeverinţă prin care să-şi radieze autoturismul vândut şi pentru a-l scădea de la impozit. Cum avea de achitat o amendă mai veche, funcţionarii de la ghişeu i-au cerut să-şi plătească mai întâi datoriile către Taxe şi Impozite ca să-i poată elibera respectiva adeverinţă.  

image

„Nu-i puteam elibera hârtia dacă nu-şi plătea mai întâi amenda. Aşa este regula. Dumnealui s-a enervat şi a spus că se va întoarce cu banii de amendă. După circa o oră a revenit cu o sacoşă de monede şi foarte nervos i-a cerut fetei de la ghişeu să le numere repede că se grăbeşte." a declarat Dumitru Neamţu, directorul adjunct al Direcţieie Taxe şi Impozite.

Din acel moment, programul instituţiei a fost dat total peste cap. Ghişeul la care s-a prezentat botoşăneanul a trebuit să fie închis pentru ca trei funcţionare să numere timp de 40 de minute contravaloare amenzii. În sacoşa care cântărea aproape cinci kilograme, omul avea 7170 de monezi de un ban, 183 de zece bani şi 20 de 50 de bani, adică 100 de lei.

Funcţionarii au numărat 40 de minute tot mărunţişul (Foto)

image

„În toată activitatea mea nu am mai avut un caz similar. Cred că a vrut să se răzbune pe noi. Banii au fost număraţi manual pentru că maşina de numărat bani pe care o avem nu este calibrată pentru monede de un ban. La maşină putem număra doar monezi de 10 şi 50 de bani." a mai adăugat Dumitru Neamţu

Directorul adjunct al instituţiei crede că botoşăneanul a vrut să se răzbune (Foto)

image
Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite