Botoşani: Puştiul obez care a slăbit 40 de kilograme !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel cântărea 100 de kilograme. Băiatul a reuşit performanţa de a pierde aproape jumătate din greutate, în trei ani de regim, pentru că a mâncat sănătos şi a renunţat la slănină.

Povestea lui Gabriel a făcut înconjurul ţării după ce băiatul a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Botoşani cu toxiinfecţie alimentară. Medicilor nu le-a venit a crede când l-au urcat pe cântar şi au văzut că puştiul de 1,30 metri înălţime cântărea 100 de kilograme.

Alarmant! Copiii moldoveni sunt la fel de graşi ca cei americani. Ascultă mărturia unei persoane de 120 de kilograme (VIDEO)

Abadonat de propria mamă în spital, Gabriel a intrat în grija statului. Specialiştii în nutriţie de la Complexul pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi din Botoşani i-au sărit în ajutor mai ales că băiatul putea oricând să moară în urma unui stop cardio respirator. În primele şase luni, băiatul a pierdut 20 de kilograme cu un regim bazat pe legume şi fructe.

După trei ani de regim , Gabriel este un copil normal şi cântăreşte mai puţin de 60 de kilograme la o înălţime de 1,50 metri.  Acum trei săptămâni a fost transferat la Centrul de apartamente din Dorohoi şi duce o viaţă normală. „ Mănânc salate de legume şi fructe, beau multă apă şi mă simt foarte bine. Nu mai gâfâi când merg, pot dormi şi sunt fericit că am prieteni şi nu mai sunt strigat grăsanul", a spus băiatul care şi-a propus să mănânce un singur ou de Paşte şi să nu se atingă de pasca cu ciocolată.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite