Botoşani: Primarii din comunele tranzitate de drumul Botoşani -Târgul Frumos vor rute ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza traficului greu, casele de pe marginea drumului vor avea de suferit în cazul lărgirii arterei iar soluţii alternative au fost găsite deja.

Deşi nu a primit încă finanţarea necesară, modernizarea drumului european E 58 ce face legătura dinte Botoşani şi Târgul Frumos a dat deja naştere la unele dispute între conducerea judeţului şi cele ale comunelor de pe traseul drumului european. Primarii celor patru comune care sunt tranzitate de E 58 sunt hotărâţi ca proiectul lor prin care traseul să fie deviat pe o porţiune de aproximativ 30 de kilometri să se concretizeze condiţionând eliberarea autorizaţiilor de construcţie necesare constructorilor ce se vor ocupa de reabilitarea acestui tronson de drum.

„Dacă vor proceda astfel nu vom mai obţine noi finanţare pentru acest drum de la Ministerul Transporturilor. Mai întâi ar trebui să se gândească ce a fost prima dată, drumul sau casa şi apoi să vină cu asemenea idei", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţîbuleac.

Ideea unui nou traseu a pornit de la o adresă a Serviciului Poliţiei Rutiere prin care se cere celor patru primării să asigure rute ocolitoare pentru căruţe, paralele cu drumul european existent.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite