Botoşani: Ponturi pentru o vacanţă exotică pe bani puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu 500 de euro un cuplu poate sta două săptămâni în marile capitale europene iar cu 1000 de euro ajunge pentru Mexic sau Thailanda. Orice destinaţie exotică este mai ieftină decât România dacă doritorii cumpără pechetele de vacanţă de la hipermarket-urile turistice din lume.

Jet Airways pentru  zona Oceanului Pacific, Agoda pentru  zona Asiei, Rumbo pentru Cuba şi Caraibe, MuchoViaje pentru zona latină a lumii, Farecompare pentru zona europeană  sau Booking  pentru întreaga lume sunt doar o parte din marii operatori de turism din lume care vând pachete de vacanţă la prima mână.

La aceste „hipermarket-uri" turistice a apelat şi  Gheorghe Iavorenciuc, globetrotterul care  a vizitat 76 de ţări de pe toate continentele. Din bătrâna Europă până în îndepărtatele Indii cu toate mijloacele de transport posibile, cu harta în mână şi un rucsac în spate., Iavorenciuc este convins că românii sunt sclavii companiilor de turism autohtone care le vând pe sume enorme doar statul la soare cu burţile pline de mâncare şi băutură în străinătate sau în staţiunile din România. Tocmai de aceea vine în ajutorul celor care nu au bani mulţi dar vor o vacanţă de vis în străinătate.

500 de euro, două săptămâni în Europa pentru un cuplu

Un tur al marilor capitale europene trebuie neapărat făcut de cei care ies pentru prima dată din ţară. Un sejur de 12 zile la Paris, Londra, Roma şi Praga nu costă mai mult de 500 de euro dacă eşti informat şi ştii să îşi planifici vacanţa. Biletele de avion ,cumpărate din timp costă cel mult de 140 de euro dus întors pentru Paris, spre exemplu, iar de aici călătoreşti spre celelate capitale cu trenul cu maxim 15 euro pe zi. Cazarea costă maxim 20 de euro pe zi în orice locaţie te afli, la pensiuni de trei stele sau în apartamente. Mâncarea gata preparată, cumpărată din supermarket, şi băuturile costă 15 euro ca să fii sătul o zi întreagă iar cu o cartelă de opt euro pe zi călătoreşti oriunde vrei şi poţi vizita marile muzee. „Cei care vor să intre la operă sau să vadă un spectacol de cabaret sau de teatru trebuie să ştie că locurile la galerie nu costă mai mult de patru euro şi mereu sunt 80 de bilete gratuite. Trebuie doar să fii informat şi să ştii ce să întrebi", a spus globtrotterul.

"O săptămână în Maldive cât un concediu în Bucovina“

Cu cât destinaţia este mai exotică şi mai îndepărtată cu atât preţurile sunt mai mici. 10 zile în Thailanda costă, spre exemplu, cât un sejur pe Valea Prahovei, iar o săptămână în Maldive ajunge cât un concediu în Bucovina la o pensiune de 5 stele.  „ Biletele de avion sunt mai scumpe. Dacă faci rezervare din timp nu depăşesc 500 de euro dus -întos. Cazarea şi masa sunt mai ieftine decât în România. Cu 500 de euro ai tot ce vrei, inclusiv un ghid care să te îndrume spre toate atracţiile zonei. În plus, poţi plăti în rate vacanţa ", a mai spus Iavorenciuc care recomandă tuturor să contacteze marile agenţii de turism din lume dacă vor pachete de vacanţă ieftine şi de calitate. „ Aceste hipermarketuri vând pachete la prima mână. Ce găsim noi în România este deja a la patra mână şi este evident mult mai scump", a spus Gheorghe Iavorenciuc.

 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite