Botoşani: PORTRET/ Ana Ţepeş, atleta pentru care sportul este viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a câştigat mai multe titluri de campioană naţională la atletism, inspectoarea de la Direcţia pentru Sport participă la concursurile pentru veterani.

A început să alerge pentru a ajunge la timp la şcoală. În ciclul gimnazial, Ana Ţepeş a frecventat cursurile şcolii din Vădeni, la 3 kilometri de satul său natal, şi în fiecare dimineaţă parcurgea distanţa alergând.

„În fiecare zi alergam. Aşa am început atletismul. Din clasa a V-a până la liceu am alergat mereu. Nu mă opream nici măcar să mă odihnesc. Abia în clasa a VIII-a am participat la o selecţie de la Clubul Sportiv şi am început să mă antrenez serios“, îşi aminteşte Ana Ţepeş.

Nenumărate medalii

Deşi a fost selectată pentru grupele de atletism ale Clubului Sportiv Şcolar, Ana Ţepeş nu a vrut să urmeze cursurile Liceului cu Program Sportiv, ci a ales Liceul Textil, dar a continuat să se antreneze.

„Eram atrasă de alergările în pantă. Iubeam crosul şi nicio altă ramură nu mi-a dat satisfacţie. Primele rezultate au început să apară în 1982, când am participat la campionatele naţionale de juniori şi de atunci au urmat multe medalii pe care nici nu le mai ţin minte“, povesteşte actuala inspectoare de sport.

Ana Ţepeş este multiplă campioană naţională, însă din palmaresul său lipseşte o medalie de la concursurile internaţionale. „În 1988 am ieşit pe primul loc la Cross-ul Tineretului şi trebuia să plec mai departe în Ungaria. Nu am plecat eu, ci a plecat cea de pe locul II pentru că era din Capitală şi aşa era regula pe atunci. Este singurul meu regret din cariera de atletă“, a declarat Ana Ţepeş.

După ce a renunţat la atletismul de performanţă, Ana a început să joace fotbal.

„Am jucat fotbal la Clubul Victoria. Eram fundaş dreapta. Iniţial ne-am înscris în divizia B. In 1994 am promovat în divizia A, dar din cauza lipsei de fonduri s-a desfiinţat echipa, chiar dacă terminasem campionatul pe locul trei“, a povestit atleta.

Amintirile din viaţa sportivă sunt cele mai plăcute pentru Ana Ţepeş.

Condiţii vitrege

„Aveam echipament de la Confecţia pentru că era o fuziune întrei ei şi clubul nostru. Pentru transport aveam o dubiţă în care mergeam înghesuite toate. Mergeam cu mâncare de acasă, însă era frumos. Aveai o satisfacţie enormă când reuşeai să câştigi în faţa unor cluburi care aveau asigurate toate condiţiile“, povesteşte atleta.

La Direcţia de Tineret şi Sport , Ana Ţepeş se ocupă de organizarea evenimentelor sportive, dar nu a abandonat nici competiţiile. „Anul trecut am participat la Cross-ul Loteriei Române şi am câştigat etapa de la Iaşi. Acum mă pregătesc pentru campionatele naţionale de veterani din vară“, a încheiat atleta.

Profil
Născută: 9 ianuarie 1966, Vlădeni, judeţul Botoşani.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi.
Familie: Este căsătorită şi are două fetiţe.

Întrebări şi răspunsuri
Aveţi master în Drept, v-aţi dorit o carieră în acest domeniu?
Nu vreau să mă desparte de sport. Am început să fac sport de mică şi niciodată nu mi-a trecut prin cap să mă ocup de altceva.
V-a ajutat în viaţă disciplina sportivă?
Experienţa din sport mă ajută acum la serviciu. Dacă ai participat o dată la o competiţie, îţi vine mult mai uşor să organizezi un asemenea eveniment.
Sunteţi mulţumită de importanţa acordată sportului în prezent?
Nu. Copiii trebuie să fie îndrumaţi de părinţi. În zilele noastre mai important este calculatorul şi nici părinţii nu mai au timp să-şi îndrume copiii în viaţă.

Ce-i place
De fiecare dată când are timp liber, Ana Ţepeş aleargă pentru a-şi cultiva pasiunea, dar şi pentru sănătatea sa. Cu activitatea de la Direcţia pentru Tineret şi Sport, Ana Ţepeş reuşeşte să alerge doar de patru ori pe săptămână.

Ce nu-i place
Atletei nu îi place să fie minţită. Chiar dacă uneori minciuna este necesară, Ana Ţepeş preferă să evite astfel de situaţii.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite