Botoşani: Oraşul sticlarilor cu vise sfărâmate (Galerie Foto)

Doar 37 de artizani mai practică meşteşugul care a făcut faimos Dorohoiul în toată ţara, dar şi-n străinătate

Fabrica de Sticlă de la Dorohoi a luat fiinţă în 1976, în urma unei vizite a lui Nicolae Ceauşescu. El voia să valorifice nisipul de la Miorcani şi Hudeşti. Sute de dorohoieni au fost şcoliţi în prelucrarea sticlei, devenind cei mai buni meşteri din ţară.

„70% din forţa de muncă a Dorohoiului depindea de această industrie. Acum mai sunt până în 100 de oameni care se ocupă mai mult cu comercializarea stocurilor existente", a precizat Claudia Manole, fosta contabilă la Fabrica de Sticlă.

Industria locală a prosperat până prin anii 2000. „Întreruperile în furnizarea de gaze şi majorarea preţului la gaze cu 50% au dus la acumularea de datorii la stat, la furnizorii de materiale şi toate firmele au început să înregistreze restanţe la plata salariilor. După opt ani de profit, a început declinul, iar în 2007 totul a murit", îşi aminteşte Robert Hăisan, fost director al unei firmei producătoare de porţelanuri.

„Zilnic treceau prin mâinile mele 13.000 de farfurii. În 15 minute trebuia să mă duc la toaletă şi să mănânc. Îmi încălzeam mâncarea pe cuptoarele de coacere, în praf de nisip şi plumb. Din 2005 nu mai lucrez. Am pierdut apartamentul şi m-am mutat la părinţi, unde mă ocup de agricultură", a declarat Ioan Palaghia, fost angajat la Controlul Calităţii.

Atelierul lui Marin Anton este singurul care a scăpat de faliment. Administratorul de la „Arta Sticlei" a înţeles că promovarea produselor sale este mai importantă decât orice. Fără comenzi din străinătate şi acesta ar da faliment din cauza costurilor mari de producţie. Doar cuptorul în care este topită sticla, care trebuie să ardă continuu, consumă lunar gaz metan de 30.000 de lei. De aceea, când nu lucrează obiecte de artă, cei 37 de sticlarii mai sunt puşi să facă şi vase pentru uz menajer.

„Au fost cinci ateliere în Dorohoi. Doar eu am rezistat şi asta pentru că am început să lucrez şi obiecte de serie. Puţini sunt cei care au bani să-şi permită obiecte de artă", a declarat Marin Anton.

În halele vechii fabrici se încaieră acum amatorii de airsoft, un sport similar cu paintball-ul. „Este un mastodont. O partidă durează câteva ore bune din cauza întinderii acestei fabrici. Te strânge în spate când intri în halele de producţie şi vezi marfa neterminată, de parcă toţi muncitorii ar fi murit subit. Ruina aceasta este locul perfect pentru simulările noastre de război", spune Florin Nimigean.