Botoşani: Obligaţi să muncească pe şantierele de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii botoşăneni nu reclamă condiţiile inumane de la locul de muncă de teamă să nu fie concediaţi. Inspectorii ITM nu-i pot amenda pe angajatorii care nu respectă drepturile personalului pe timp de caniculă pentru că n-au primit nicio reclamaţie împotriva acestora.

Muncitorii din construcţii sunt, de departe, cei mai afectaţi de caniculă. Mii de botoşăneni sunt nevoiţi să stea ziua întreagă pe schelele în şantiere ca să-şi poată întreţine familiile.

Dacă la cei care lucrează la nivelul solului temperatura depăşeşte 30 de grade Celsius, la 20 de metri înălţime abia se mai poate respira. „Este atât de cald că fierbe varul în găleată. Nu te poţi atinge de schelă că te arde ca fierul roşu. Sus, la etajul 10, sunt cel puţin 40 de grade. Simţi că îţi sare inima din piept. Pe unul dintre colegii mei l-a luat zilele astea salvarea, deşi e tânăr şi în putere“, a spus Viorel Mateciuc, zidar.

Le e teamă de concediere

Conştienţi că lucrează în condiţii inumane, angajaţii aleg să nu-şi reclame patronii, care abia dacă le acordă o pauză de masă la orele prânzului.

„Dacă îl reclam, mă dă afară a doua zi. Găseşte imediat alţii care nu sunt pretenţioşi. Nu pot risca. Am trei copii care mă aşteaptă seara să le aduc o pâine. Rabd, beau apă multă şi mă rog să rezist“, explică Iulian Butnaru, un muncitor care lucrează pe şantier pentru un salariu de 1.000 de lei.

Statisticile Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) arată că peste 1.500 de persoane lucrează cu forme legale în construcţii. Alte câteva sute muncesc „la negru“.

În condiţii grele lucrează şi cei peste 1.800 de angajaţi din confecţii. În călcătorii, temperaturile depăşesc 40 de grade. ,,Au instalat ventilatoare, dar tot este cald în sală. Nu se poate respira. Opt ore faci saună. Dacă te plângi, pleci acasă. Aşa e la patron“, spune Mărioara Iftimie, confecţioneră. Amenzile ajung până la 2.500 de lei. Niciun patron nu a fost însă sancţionat.

„Ne trebuie o reclamaţie ca să putem demara controlul la acea unitate. Oamenii se tem să-şi ceară drepturile“, a declarat Roxana Gavril, purtător de cuvânt ITM.

Reguli pe timp de caniculă
Dacă temperaturile depăşesc 37 de grade Celsius două zile consecutiv, angajatorii trebuie să reducă programul de lucru şi eşalonarea pe două perioade ale zilei, până la ora 11.00 şi după ora 17.00. Pentru muncitorii care lucrează în aer liber, patronii trebuie să schimbe programul astfel încât să nu fie nevoiţi să muncească la orele prânzului. Angajatorul mai trebuie să asigure zilnic 2-4 litri de apă de persoană şi echipament de protecţie.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite