Botoşani:Geologul care a studiat meteoritul de la Suharău: " Mingea de foc s-a rupt din coada cometei Halley“ UPDATE VIDEO+FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mingea neagră, cu diametrul de şapte centimentri, a fost găsită în curtea unui localnic din Suharău iar specialiştii cred că a ajuns acolo după ploaia de stele înregistrată în perioada 3-5 mai.

Ora 10.50

Specialiştii sunt convinşi că descoperirea de la Suharău este uriaşă, „Sunt absolut convins că acest obiect sferic s-a rupt din coada cometei Halley care vizitează pământul o dată la 76 de ani. Mingea de foc a străbătut mii de ani lumină până s-a cadă la Suharău. Interesant este că are în compoziţie elemente fieroase şi este perfect sferică. Sunt convins că locul unde a căzut va intrat pe harta NASA a meteoriţilor şi va fi studiat de specialiştii renumiţi ai luminii", a mai spus geologul Sorin Grindei

Ora 9.00

Cel care a făcut descoperirea este Dumitru Zvîncă, un bărbat originar din Suharău care s-a dus marţi seară la casa părintească să facă unele reparaţii. „ ărpşea în grădină când a auzit un zgomot puternic ş a văzut acest obiect căzând pe pământ. S-a format un crater în care se aflaacest  obiect negru care sferic", a spus Marcel Chelariu, primarul localităţii Suharău. Bărbatul a pus obiectul bizar în geantă şi a venit la Inspectoratul de Mediu să vadă dacă este radioactiv.

image

Un fragment din presupusul meteorit a fost trimis specialiştilor Facultăţii de Geologie din Iaşi pentru analiză. „ Credem că acest obiect face parte din categoria pietrelor preţioase. Diametrul său a fost mai mare dar s-a micşorat, cred, de 10 ori prin procesul de ardere", a spus Sorin Grindei,unul dintre cei mai cunoscuţi geologi din Botoşani care crede că acest obiect a căzut pe pământ în urma ploii de stele din perioada 3-5 mai.

image
Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite