Botoşani: Medicamente doar pentru o lună în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reorganizarea administrativă a unităţilor medicale îi ţine în şah pe manageri care nu ştiu ce soartă vor avea spitalele pe care le conduc.

Singura unitate medicală care nu are încă probleme cu medicamentele şi materialele sanitare este Spitalul Judeţean „Mavromati“, care are asigurată o parte din bugetul pentru anul în curs de către Consiliul Judeţean, în a cărui administrare se află.

Acte adiţionale cu furnizorii de servicii
„Avem medicamentele şi materialele necesare desfăşurării activităţii. Suntem în termene şi nu vreau să discut acum despre ce va fi“, a precizat Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean. Unităţile medicale funcţionează acum în baza unor acte adiţionale semnate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). În acelaşi mod se procedează şi cu furnizorii de servicii. Contractele semnate în urma licitaţiilor de anul trecut au expirat la 1 aprilie, iar unităţile sanitare cu paturi nu pot organiza noi licitaţii fără previziuni bugetare.

„Deocamdată, spitalele au contracte cu Casa de Sănătate numai pentru aprilie şi mai. Nu pot să facă licitaţii, merg pe acte adiţionale la licitaţiile de anul trecut, până se încheie contractarea. Ei nici nu au voie să facă licitaţii pentru 2011 până nu au încheiat contractul cu CJAS“, a precizat Rodica Huţuleac, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani. Nesiguri de viitorul unităţilor medicale pe care le conduc, unii manageri au organizat licitaţii pentru a nu ajunge în situaţia de a nu avea medicamentele şi consumabilele necesare desfăşurării activităţii.

Incertitudine în ceea ce priveşte personalul TESA
„Mai avem medicamente pe stoc, dar am organizat şi licitaţiile. O parte din ele s-au şi finalizat. Încă nu s-a hotărât nimic de la nivel de minister şi până nu vedem negru pe alb, noi mergem mai departe la fel ca anul trecut. Noi ne facem treaba pentru că avem datoria să tratăm pacienţii“, a precizat Lidia Mihalache, managerul Spitalului de Copii din Botoşani. Reorganizarea spitalelor anunţată de Ministerul Sănătăţii ar trebui să transforme opt unităţi medicale din Botoşani în secţii ale Spitalului Judeţean „Mavromati“ sau cămine şi aziluri de bătrâni.

Angajaţii care făceau parte din personalul TESA de la spitalele aflate pe lista reorganizării îşi vor pierde funcţiile dobândite la sfârşitul anului trecut prin concurs. Ei au semnat contracte pentru următorii trei ani şi nimeni nu ştie care va fi soarta lor.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite