Botoşani: Mâine încep lucrările la pistele de biciclişti pe Calea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările pe Calea Naţională se vor demara mâine dimineaţă
Lucrările pe Calea Naţională se vor demara mâine dimineaţă

Municipalitatea dă drumul la lucrările de modernizare şi reparaţii pe Calea Naţională. Este vorba despre două tronsoane pe care sunt prevăzute şi piste pentru biciclişti.

Investiţia face parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare şi modernizare, în valoare de aproape 44 de milioane de lei, finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Proiectul prevede în total trei piste pentru biciclişti, cea mai mare fiind pe strada Uzinei, de 700 de metri liniari, unde lucrările au început deja. Celelalte două piste au 174 şi respectiv 230 de metri liniari. La ora actuală, Botoşaniul nu are piste destinate bicicliştilor.

„Proiectul are ca termen de final luna iunie a anului viitor. Nu s-au făcut piste până acum pentru că trebuiau refăcute şi modernizate străzile", a spus Adriana Zăiceanu, administrator public în cadrul Primăriei Botoşani.

Pistele vor fi realizate prin marcaje pe trotuare.

„În sfârşit vom avea şi noi un spaţiu al nostru. Chiar dacă va fi doar pe trotuare, e bun şi aşa. Până acum mai intram prin parc cu bicicleta şi ne criticau pensionarii", a spus Alexandru Voicu, un adolescent care circulă frecvent cu bicicleta.

Tot o pistă pentru biciclişti va fi prevăzută şi în zona Cornişa, unde Primăria vrea să înfiinţeze un Aqua Parc. Proiectul este însă la stadiul de intenţie.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite