Botoşani: Mădălina Manole cântă în această seară la „Mărţişor Dorohoian”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Manole
Mădălina Manole

Festivalul Naţional de Muzică „Mărţişor Dorohoian", o aduce, pe scena Teatrului din Dorohoi, pe Mădălina Manole. Pentru suma de 1.500 de euro, artista îi va încânta atât pe dorohoieni cât şi pe cetăţenii din celelalte localităţi botoşănene care s-au îngrămădit să-şi cumpere bilete.

Biletele s-au vândut ca pâinea caldă, sute de botoşăneni din diferite colţuri ale judeţului fiind dornici să o vadă în această seară, începând cu ora 17.00, pe cea care a ajuns cunoscută în industria muzicală cu numele de „fata cu părul de foc".

Tot în această seară, zeci de tineri din diferite colţuri ale ţării vor încerca să demonstreze că merită trofeul celei de-a XXVII-a ediţii a Festivalului „Mărţişor Dorohoian", eveniment iniţiat de Centrul de Creaţie Botoşani.

Pentru un bilet, botoşănenii plătesc 20 de lei iar dacă vor să participe şi la serile de concerte de duminică şi luni, trebuie să scoată 50 de lei din buzunar. Numărul celor interesaţi să participe la acest festival a uimit până şi organizatorii care spun că de la an la an acest festival ia amploare.

Mai citiţi:

Mădălina Manole şi soţul ei au fost cununaţi de un bariton din Iaşi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite