Botoşani: Lacăt peste 24 de şcoli şi grădiniţe din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Educaţiei din Botoşani au decis acest lucru pentru unităţile de învăţământ care aveau mai puţin de zece înscrişi. Copiii afectaţi de această situaţie vor fi nevoiţi să facă naveta şi câte zece kilometri pe zi până la cea mai apropiată şcoală.

Şefii Inspectoratului Judeţean Şcolar (IŞJ) Botoşani au închis 24 de instituţii de învăţământ din judeţ din cauza numărului scăzut de elevi. „Avem propuse spre închidere temporară atât şcoli, cât şi grădiniţe din judeţ. Este vorba despre acele instituţii în care mai erau înscrişi circa 7-8 elevi şi pentru care nu se dăduse autorizaţie sanitară de funcţionare“, a declarat Ada Macovei, şefa IŞJ Botoşani. 


Zece kilometri până la şcoală


În aceste condiţii, elevii sau preşcolarii din judeţ care vor rămâne fără instituţiile de învăţământ din localitate vor trebui să facă naveta în comune învecinate.

Distanţele nu sunt mici, iar mulţi copii vor fi nevoiţi chiar să se trezească cu noaptea-n cap pentru a ajunge la timp la şcoală. „Înainte, unde erau copii puţini, funcţiona o singură clasă ce aparţinea de altă şcoală. Cum e posibil să trimiţi un copil câte zece kilometri pe zi, mai ales iarna, pentru a învăţa carte?“, se întreabă Maria Sârbu, o bunică din localitatea botoşăneană Agafton. Femeia este nemulţumită că singura şcoală din localitate s-a închis.


De partea cealaltă, şefii Educaţiei din Botoşani susţin că transportul elevilor către şcolile îndepărtate de locuinţele lor va fi asigurat şi anul acesta de microbuze speciale.


Decont de transport pentru elevii-navetişti


„În comunităţile care n-au nici acum microbuze de la Ministerul Educaţiei există în continuare posibilitatea semnării contractului cu firme care au licenţă de transport pe ruta respectivă. În aceste condiţii, Ministerul decontează  biletul de călătorie pentru fiecare şcolar în parte“, a mai explicat şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.


Aceasta a făcut apel către primăriile din judeţ care nu mai au nevoie de microbuzele şcolare şi care pot să le predea pentru a fi redistribuite.   

______________

Lista şcolilor închise din judeţ
Pe lista instituţiilor de învăţământ din Botoşani pe care se va pune lacăt în această toamnă se numără şcoala din Başeu, comuna Mitoc, cea din Leorda şi Griviţa, din comuna Cordăreni sau şcoala din satul Chişcăreni, comuna Săveni. Şefii Educaţiei spun că, până acum, s-au finalizat lucrările de igienizare la 85% din şcolile din judeţ.  

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite