Botoşani: Judeţeanul sufocat de bolnavii rămaşi fără spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul internărilor s-a dublat la  Spitalul Mavromati după închiderea spitalelor din judeţ. Spitalul este supraaglomerat iar medicii sunt nevoiţi să interneze doar cazurile foarte grave.

Peste 700 de bolnavi au luat cu asalt Spitalul Judeţean „Mavromati"  numai săptămâna aceasta şi au stat ore întregi la cozi ca să fie internaţi.  Pacienţii au venit chiar şi de la 80 de kilometri distanţă ca să fie trataţi după ce au rămas fără spitale la sfârşitul săptămânii trecute. „ Spitalul e închis. Nu e nimeni să îţi dea măcar o pastilă. Nu am avut ce face şi am venit la Botoşani să mă vadă un doctor. Numai eu ştiu cum am ajuns până aici", a spus Viorel Dulgheru, localnic din Truşeşti.

Spitalul este deja aglomerat aşa că medicii au fost nevoiţi să facă o triere la sânge a cazurilor noi apărute din judeţ. Mai puţin de jumătate dintre bolnavi au fost internaţi pe secţiile de oncologie, cardiologie sau medical ale Spitalului Judeţean Botoşani. Restul au fost consultaţi şi trimişi acasă. „ Sunt internate doar urgenţele şi cazurile grave. Nu putem supraaglomera secţiile. Cazurile uşoare sunt trimise acasă şi tratate în ambulatoriu", a spus dr. Petre Rădăuceanu, şef UPU Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite