Botoşani: Investiţii de două milioane de euro la Spitalul de Recuperare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Licitaţia pentru lucrările de construcţii şi achiziţionarea de tehnică medical va avea loc pe 19 februarie
Licitaţia pentru lucrările de construcţii şi achiziţionarea de tehnică medical va avea loc pe 19 februarie

Mâine, în sala de şedinţe a Consiliului Local va fi prezentat în premieră proiectului de modernizare a Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Recuperare "Sf. Gheorghe" Botoşani.

Investiţia,  de două milioane de euro este finanţată din fonduri europene. " Sunt cei mai mulţi bani europeni investiţi până acum într-un  spital din Botoşani. După această etapă urmează să organizăm licitaţiile pentru lucrările de construcţii şi achiţiţionarea de aparatură medicală. Faptul că am obţinut o finanţare de două milioane de euro înseamnă mult pentru acest spital care este în administrarea Consiliului Local. " a declarat primarul Cătălin Flutur.  

Spitalul, care are în prezent peste 200 de paturi,  a fost înfiinţat în 1980 într-o fostă unitate şcolară, iar de atunci s-au făcut puţine investiţii majore. În cadrul acestui proiect vor fi modernizate cabinete medicale, laboratoare de specialitate, spălatoria spitalului, însa vor exista şi dotări cu aparatură medicală de ultimă generaţie.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite