Botoşani: I-a despărţit Poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi la orele 9.00, persoanele care au făcut plângere împotriva lui Iulian Bârlădeanu trebuiau să se întâlnească cu directorul Oficiului de Cadastru, însă au dat peste cel care le-a luat banii.

Mihai Ursache şi Mina Ciobanu au venit astăzi dimineaţă din nou la Oficiul de Cadastru şi Pulicitate Imobiliară pentru a-şi continua protestele faţă de Iulian Bârlădeanu pe care l-au angajat pentru intabularea unor bucăţi de pământ. La sediul cadastrului au dat peste persoana fizică autorizată angajată şi a ieşit cu scandal.

"A venit astăzi şi a vrut să îmi dea mie banii, dar Ciobanu să mai aştepte o lună. Eu nu iau banii fără Ciobanu, pentru că eu le-am făcut legătura. El a luat banii şi îşi face casă, iar noi umblăm pe drumuri", a declarat Mihai Ursache.

Potrivit celor doi bătrâni, angajaţi ai Oficiului de Cadastru au încercat astăzi să facă presiuni pentru ca Mihai Ursache să primească banii. Bătrânul a refuzat, iar în momentul în care a vrut să părăsească instituţia a fost bruscat şi a chemat Poliţia.

"Mi-au impins uşa în nas şi m-au lovit când am spus că mă duc afară să dau telefon la Presă şi la Poliţie", a adăugat Mihai Ursache.

Pentru a scăpa de acuzaţii, Iulian Bârlădeanu a declarat că astăzi va deschide cont pe numele lui Mihai Ursache şi îi va depune banii în cont.

"Şi eu am fost bătut de către fiul lui Mihai Ursache şi am chemat poliţia. Am vrut să îi dau banii dar a venit cu fiul său şi m-a bătut", a declarat Iulian Bârlădeanu.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite