Botoşani: Gospodării inundate la Leorda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O avarie la o conducta de apă a inundat mai multe gospodării de lângă drumul ce leagă localitatea de satul Costineşti.

Avaria s-a produs la conducta de apă de 1200 mm ce alimentează municipiul Botoşani.

"Avaria a apărut miercuri, iar cei de la Apa Grup au ajuns vineri în zonă, mulţumindu-se să sape un sanţ pentru scurgerea apei după care au plecat spunând că vor reveni. Apa a inundat grădinile mai multor oameni distrugându-le sau afectându-le culturile", a declarat un localnic.

Reprezentanţii Apa Grup susţin că avaria va fi remediată în cursul zilei de astăzi, iar cetăţenii municipiului vor fi anunţaţi din timp dacă se va întrerupe furnizarea apei.

"Ţeava aceea e dintr-un material foarte prost, are peste 30 de ani. Ce putem face noi? Am făcut un şanţ unde să se scurgă apa, ca să putem interveni cu utilajele şi vom lucra în presiune, să nu întrerupem furnizarea apei către municipiul Botosani", a declarat Maricel Georgescu, managerul societăţii Apa Grup.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite