Botoşani: Foamea îi fugăreşte pe poliţişti din sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: 11 poliţişti îşi vor pierde locurile de muncă
Botoşani: 11 poliţişti îşi vor pierde locurile de muncă

18 angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi-au dat demisia sau şi-au suspendat temporar activitatea după ce le-a fost tăiată norma de hrană. Numărul cererilor va creşte în următoarele zile, susţin liderii poliţiştilor care şi-au anunţat anunţat superiorii că rămân fără oameni.

Cu 550 de lei, în medie, s-au diminuat din această lună salariile angajaţilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor după ce ministrul Traian Igaş a decis tăierea normei de hrană. Când şi-au ridicat lefurile, unii poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră au decis să pună capăt cariere militare pentru că  au primit doar 130 din cei 700 de lei prevăzuţi în contract.

Citeşte şi:

Poliţişti din Botoşani sunt pe lista neagră a concedierilor

Numai la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră şapte agenţi şi doi ofiţeri şi-au înaintat demisia iar alţi patru au cerut suspendarea raporturilor de muncă pentru următorii doi ani.  „ O demisie şi patru suspendări din funcţie au fost înregistrate în ultimele zile. Majoritatea au motivat că pleacă la muncă în străinătate", a spus Minodora Răcnea, purtotor de cuvânt IJPF Botoşani. Situaţia este şi mai gravă în cazul familiilor care lucrează la IJPF. Cel puţin 10 cupluri pleacă de luna aceasta acasă cu 1200 de lei mai puţin.

 Opt angajaţi din structurile operative ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani se pregătesc să plece din sistem. „ Deocamdată şi-au dat verbal demisiile. Zilele acestea vor prezenta documentele pentru că încă oscilează între demisie şi suspendare temporarară. Cu siguranţă numărul lor va creşte după ce au rămas şi fără bani de hrană. Nu au din ce să mai trăiască după ce îşi achită ratele şi utilităţile", a spus Sandu Afrăsânei, lider sindicatul poliţiştilor din Botoşani.

Situaţie nu este mai bună nici la celelate structuri ale Ministerului de Interne. „ Doi subofiţeri şi-au dat zilele acestea demisia", a spus maior Cristian Niţuleac, purtător de cuvânt Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani. O demisie a fost înregistrată şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Deciziile angajaţilor par să le vină oficialilor de la Bucureşti  ca o mănuşă mai ales că, ieri, Guvernul a avizat începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi amânarea procedurilor de încadrare în unităţile MAI a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie. Odată cu reorganizarea posturilor de poliţie, zeci de agenţi şi-a putea pierde locul de  muncă sau vor fi distribuiţi pe alte funcţii. Vizaţi sunt 60 de poliţişti de frontieră şi 19 de la IJP Botoşani. Peste 3000 de botoşăneni lucrează în structurile MAI în momentul de faţă.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite