Botoşani: ;,Filmul” şofatului cu maşina Teatrului a făcut primele victime(UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul instituţiei a fost dat afară pentru că şi-a lăsat colegii să testeze maşina teatrului. Cei trei actori ,,distribuiţi" în filmul postat pe youtube au primit doar avertismente după ce au dat note explicative şefilor.

Vezi filmul:

Scoala de soferi Mihai Eminescu Botosani

Ora 14.30

Imediat după ,,reprezentaţie", actorii Cristina şi Sorin Ciofu dar şi Andreea Moţcu au fost chemaţi să dea explicaţii. Justificări au avut de dat şoferul instituţiei dar şi directorul artistic, Volin Costin, care solicitase maşina pentru o deplasare în interes de serviciu.

În urma unei şedinţe fulger s-a stabilit desfacerea contractului de colaborare al şoferului care a permis actorilor să se plimbe cu maşina teatrului şi sancţionarea actorilor care ,, au pătat imaginea" instituţiei.,, Cei trei actori au primit avertismente potrivit Codului Muncii întrucât sunt la prima batare de acest gen. Fapta nu este gravă iar prejudiciile materiale sunt minime. Mare este prejudiciul de imaginea creat instituţiei în această perioadă de mari probleme financiare" a declarat Traian Apetrei, directorul Teatrului,, Mihai Eminescu" Botoşani.

Filmul, o răzbunare din interior

Actorii sunt convinşi că,,filmul" postat pe youtube este o răzbunare venită chiar din partea unor colegi, supăraţi că nu sunt distribuiţi în spectacole. Varianta este susţinută chiar de directorului teatrului care confirmă disensiunile apărute în ultima perioadă în rândul angajaţilor instituţiei,, Cei trei sunt actori buni, distribuiţi în multe spectacole şi au stârnit invidia unora dintre colegi. Cu siguranţă aceasta este o răzbunare a cuiva din interior" a mai spus Traian Apetrei, directorul Teatrului,, Mihai Eminescu" Botoşani care a anunţat că va renunţa zilele acestea la patru contracte de colaborare şi va reduce cheltuielile administrative cu 30%.

ora 9.00

Filmul a fost  realizat în poligonul ACR de la marginea oraşului şi a fost postat pe internet acum două zile. În imagini apar trei actori ai Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani care folosesc în mod abuziv unica maşină, o Skoda achiziţionată acum trei ani cu mari eforturi financiare din partea conducerii teatrului.

,,Acoliţii consilierului local şi director artistic al Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, Volin Costin, au folosit abuziv maşina de servici a teatrului pentru a efectua ore de conducere in poligonul ACR. Actriţele Andreea Motcu şi Cristina Ciofu se pregăteaua în acea perioadă să obţină permisul auto. În imagini nu apare şoferul teatrului însă pot fi identificaţi un alt şofer şi actorul Sorin Ciofu" precizează autorul filmului într-un mesaj postat alături de imagini.

Conducerea Teatrului Mihai Eminescu va lua astăzi primele măsuri,, Au încălcat Codul muncii şi vor fi sancţionaţi. Noi am luat maşina cu mari eforturi financiare şi trebuie să o folosim doar în interes de serviciu" a spus Traian Apetrei, directorul Teatrului,, Mihai Eminescu" din Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite