Botoşani: Femeia ucisă de virusul HIV „primit” de la soţul ei, acuzată post mortem de fals!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Huţanu, alături de o prietenă
Irina Huţanu, alături de o prietenă

În luna mai 2010, pentru a se putea căsători cu mama copilului său, inculpatul a falsificat buletinele de analiză nr. 467, 545, şi 546 ( datete 5.05.2010, cu privire la care nu s-a putut stabili unitatea sanitară emitentă, pentru că aceste buletine nu s-au mai găsit) şi a trimis-o pe Huţanu Irina la medicul ei de familie , doctor Lebădă Lărcrămioara, unde aceasta le-a prezentat fiind necesare pentru obţinerea certificatelor prenupţiale. Astfel, medicul a eliberat certificatele prenupţiale pe numele celor doi viitori soţi, în care a consemnat în fals că aceştia nu suferă de nicio boală venerică în formă transmisibilă, că nu sunt purtători ai virusului Hiv şi se pot căsători( ...) certificatul de căsătorie fiind încheiat la data de 18.05 .2010" se arată în rechizitoriu.

(EXCLUSIV) Arestatul cu HIV, care şi-a îmbolnavit soţia, nu va fi decăzut din drepturile părinteşti

Procurorii de la Prchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au stabilit că Irina Huţanu ştia că încă din luna mai 2010 că viitorul soţ este bolnav de Sida. Mai mult, femeia a acceptat să îşi inducă în eroare medicul de familie însărcinat cu întocmirea certificatului prenunţial solicitat de Oficiul Stării Civile. „ Irina Huţanu a înaintat medicului de familiei Lăcrămioara Lebădă analize VDRL şi HIV falsificate de Valentin C. cu bună ştiinţă şi din care reieşea că inculpatul era sănătos. Femeia ştia în acel moment de boala viitorului soţ" a declarat Titiana Ungureanu, prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Botoşani: Femeia ucisă de Sida era sănătoasă tun în acte!

Ancheta arată că Irina Huţanu era conştientă de faptul că a luat virusul dar a preferat să prezinte medicului un buletin de analiză favorabil. „ În luna noiembrie2009  când a făcut testul HIV la laboratorul Midaed din Botoşani, boala nu se instalase. Mai exact, nu se formaseră anticorpii iar rezultatul a fost negativ. Suntem convinşi că între timp, Irina Huţanu a aflat că este infestată, dovadă încercării sale de a face întrerupere de sarcină. Totuşi, înainte de căsătorie, în luna mai 2009,  a prezentat medicului de familie acest buletin negativ pentru completarea certificatului prenupţial. Astfel că la starea civilă, cei doi soţi erau sănătoşi în acte" a mai spus procurorul de caz.

Ancheta a început de la reclamaţiile părinţilor femeii!

Tocmai de aceea , Irina Huţanu( 41 de ani)  a fost cercetată penal pentru uz de fals şi instigare la fals intelectual. „ A fost găsită vinovată post mortem  de comiterea acestor infracţiuni pedepsite cu maxim cinci ani de închisoare. Dacă ar fi trăit, ar fi fost trimisă în judecată. Întrucât decesul a intervenit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoare" a mai spus Titiana Ungureanu, prim procuror adjunct.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite