Botoşani: „Earth Hour“, pentru al treilea an în municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între 20.30 şi 21.30 vor fi stinse luminile în zona Piaţa Revoluţiei, la clădirile Primăriei, Prefecturii, Teatrului Mihai Eminescu.

Copiii de la Grupul Cheia Sol, trupa Icarus înfiinţată în cadrul Asociaţiei Culturale „Vis de Artist", practicanţii de arte marţiale Mihai Dreţcanu, Cătălin Pamfil şi Petru Ispas din cadrul Asociaţiei de Karate „Shotokan", un taraf  format din elevii Liceului de Artă „Ştefan Luchian", precum şi elevii aceleaşi instituţii de învăţământ, Tudor Lăzăruc şi Lorena Palade vor participa astăzi, în intervalul orar 20.30-21.30, în faţa Primăriei la o călătorie muzicală în jurul lumii.

Spectacolul organizat, la lumina lumânărilor, fără surse de electricitate, va cuprinde momente artistice susţinute de copiii talentaţi ai oraşului, dar şi, în premieră, o demonstraţie de karate, pe întuneric, asigurată de sportivii de la Asociaţia Judeţeană de Karate „Shotokan".

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite