Botoşani: Duminică, botoşăneanul Ovi va cânta împreună cu Paula Seling în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii României la Eurovision din acest an vor cânta pe 2 mai în Marea Britanie iar pe 24  mai vor fi în Norvegia.

Până acum, turneul european de promovarea a melodiei, realizat de cei doi artişti, a fost un real succes. În Turcia, atât Ovidiu Cernăuţeanu cât şi Paula Seling au fost recunoscuţi pe stradă, lumea abordându-i pentru fotografii şi autografe.

„Paula şi Ovi au fost găzduiţi în emisiunile cu cel mai mare rating de pe TRT şi Kanal D, între care locul 1 îl ocupă, fără niciun dubiu, Beyaz Show, cu peste 30 de milioane de spectatori/ediţie, unde Ovi a interpretat şi un fragment dintr-un cântec în limba turcă, declanşând valuri de simpatie spontană", a spus Paul Nanca, managerul celor doi artişti.

Luna aceasta, Ovi şi Paula vor cânta în finala Eurovision, de la Oslo, piesa Playing With Fire, reprezentând România. Ovi este botoşănean însă de câţiva ani s-a stabilit în Norvegia iar până în acest an a reprezentat ţara adoptivă în comeptiţii muzicale precum Cerbul de Aur şi Eurovision.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite