Botoşani: Două accidente de muncă în timp record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii au decis să-l trimită pe Viorel Brânzei, accidentat la strung, la un spital din Iaşi
Medicii au decis să-l trimită pe Viorel Brânzei, accidentat la strung, la un spital din Iaşi

Un strungar şi fratele unui pădurar au ajuns la Urgenţe după ce au suferit răni provocate de unelte în doar jumătate de oră. Cei doi bărbaţi vor fi supuşi mai multor intervenţii chirurgicale, iar bărbatul care şi-a prins mâna la strung ar putea rămâne fără un braţ.

Viorel Brânzei (52 de ani) a mers ieri dimineaţă la serviciu, după cum face de peste 25 de ani. A primit comanda pentru piesele pe care le avea de executat şi s-a apucat de treabă. După numai câteva minute, strungarul s-a aplecat peste aparat pentru a opri mecanismul, moment în care mâneca bluzei a fost prinsă şi braţul sfâşiat.


„Braţul stâng se mai ţine doar în câteva tendoane. Ambele oase sunt rupte cu factură deschisă de claviculă. Strungul i-a întors mâna cu totul, a avut noroc că nu a avut şi coaste rupte“, au declarat cadrele medicale de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la „Mavromati“.


„O greşeală de ucenic“


Bărbatul a fost adus la spital de către colegii săi de la Mecanex, unde Viorel Brânzei lucrează de peste 25 de ani şi este considerat strungar experimentat.
„A fost un moment de neatenţie, o greşeală de ucenic. Vom efectua şi noi o anchetă pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat“, a declarat Aurel Gurzun, inginerul-şef al secţiei unde îşi desfăşura activitatea bărbatul. În urma accidentului de muncă, bărbatul ar putea rămâne fără braţul stâng.

„Diagnosticul este de amputaţie parţială antebraţ stâng. După consult, s-a hotărât trimiterea pacientului la Clinica de Chirurgie Reparatorie la Spitalul de Urgenţă Iaşi. Există riscul de a-şi pierde antebraţul“, a declarat Petre Rădăuceanu, şeful Unităţii de Primire Urgenţe.La numai jumătate de oră, un tânăr a ajuns la Urgenţe cu o rană la picior provocată de o drujbă. După ce fratele său, pădurar, a ales copacii ce urmau să fie doborâţi, Andrei Ivănuşcă s-a apucat de treabă. Din nefericire, drujba i-a scăpat din mână.


„Accidentul s-a produs în pădure, la Runc. Nu era semnal. Când am ajuns, fratele său se chinuia să-l urce într-o camionetă. Pierdea mult sânge, l-am legat cu o curea şi l-am adus la spital. Nu puteam aştepta ambulanţa“, a declarat Cristian Lupu, şeful postului de Poliţie din Vorona. Tânărul de 22 de ani a avut noroc că nu şi-a secţionat niciun vas de sânge important al piciorului, însă genunchiul său stâng va necesita mai multe intervenţii chirurgicale pentru a fi iar funcţional. În ambele cazuri au fost demarcate anchete pentru a se stabili în ce împrejurări s-au produs accidentele de muncă.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite