Botoşani: Doi elevi au fost prinşi copiind şi eliminaţi de la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 3600 de absolvenți susțin examenul de bacalaureat
Peste 3600 de absolvenți susțin examenul de bacalaureat

Cei doi susțineau examenul la limba și literatura română la Colegiul Național "Mihai Eminescu". Unul dintrei ei a scăpat fiţuicile pe jos chiar în momentul în care inspectorul şef al IŞJ a intrat în sala de examene pentru a-i preveni pe candidaţi să nu copieze.

Cei doi candidaţi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat şi nu vor mai avea dreptul să se înscrie la BAC decât anul viitor în sesiunea din toamnă. Ambii elevi susţineau examenul la centrul de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din municipiul Botoşani.  Unul  este absolvent al Colegiului Eminescu, iar celălalt a terminat cele 12 clase la  Grupul Şcolar "Nicolae Bălcescu"  din Flămânzi.

De emoţii unul dintre elevi  şi-a scăpat fiţuicile pe jos  chiar în faţa şefei Inspectorarului Şcolar Judeţean care se afla în control împreună cu reprezentanții Comisiei de monitorizare a examenului, din care face parte  şi un reprezentant al Ministerului Educației.

" Am intrat cu comisia în sala de examen şi le-am cerut candidaţilor să ducă imediat hainele la cuier. În momentul când s-a ridicat din bancă, unui elev i-au căzut toate fiţuicile din haină. Evident că a fost eliminat din examen şi nu va mai avea dreptul să dea bacalaureatul decât anul viitor, în a doua sesiune" , a spus Ada Macovei, şefa IŞJ Botoşani.

 Al doilea elev a fost prins tot de comisia de examinare din centrul Colegiului Eminescu. Când s-au dus  să stampileze foile de examen, un membru al comisiei a prins un candidat care avea ascunsă sub haine o fiţuică de pe care încerca să copieze.   În acest caz vor trebui să dea explicaţii profesorii supraveghetori care cel mai probabil vor fi sancţionaţi.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin că au găsit nereguli la absolut toate centrele de examinare pe care le-au verificat. "Pe unde am fost am constatat că elevii se  cereau destul de des  la baie. Am verificat băile şi am descoperit că peste tot erau depozitate fiţuici. De fapt ei îşi cereau voie să meargă la baie pentru a se blinda cu fiţuici,  nu pentru că ar fi avut neapărat nevoie să iasă din sala de examen. ", a adăugat Ada Macovei.

Subiectele la limba și literatura română

Primul subiect de la proba scrisă la limba şi literatura română, la bacalaureat, a fost un fragment din „Nuntă în cer" de Mircea Eliade. Pornind de la acest roman, candidaţii au trebuit să răspundă la 9 cerinţe.

Un alt subiect a fost: "Particularităţile de construcţie ale unui personaj dintr-o operă dramatică de I.L.Caragiale -  O scrisoare pierdută, Camil Petrescu - Jocul ielelor sau Marin Sorescu - Iona".

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite