Botoşani: Zeci de evazionişti cu alcool, ridicaţi de mascaţi şi duşi la audieri! ( FOTO/VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a avut loc cea mai amplă acţiune de combatere a evaziunii fiscale desfăşurată vreodată în judeţul Botoşani.

Ora 15.00

Începând cu 25octombrie 2010, au fost verificate toate soluţiile dispuse anterior în dosarele în care a fost cercetat Dumitru Amişculesei.

"Până în prezent am infirmat o soluţie propusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, am început urmărirea penală şi se vor efectua cercetări şi în dosarul respectiv. Sunt fapte din anii anteriori, 2007 - 2009", a precizat prim procurorul Cristian Popovici.

Dumitru Amişculesei este cercetat pentru evaziuni prin neplata accizelor, falsuri şi spălare de bani.

"În cauză sunt învinuite şi trei persoane juridice, este o premieră pentru judeţul nostru. Este vorba de S.C. Fishmar Boys S.R.L. Botoşani, S.C. Sandokan S.R.L. Răchiţi şi S.C. Dariani Firacos S.R.L. Botoşani. Toate aceste trei societăţi sunt controlate într-o modalitate sau alta de membrii familiei Amişculesei", a conchis Cristian Popovici.

Ora 14.00

În abatorul de la Popăuţi, adminsitrat de familia Amişculesei se produceau ilegal băuturi alcoolice (foto)

image
image

Peste o două sute de poliţişti şi jandarmi din Botoşani şi Suceava, coordonaţi de trei procurori au descins dimineaţă în 48 de locaţii din municipiul Botoşani şi judeţ unde existau informaţii că se produc şi se comercializează ilegal băuturi alcoolice. În timpul descinderilor a fost descoperită o linie clandestină de producer a băuturilor alcoolice care funcţiona într-un abator din cartierul Popăuţi. Mascaţii au prins chiar în flagrant mai mulţi muncitori care încărcau un camion cu băuturi produse ilegal.

image

Mascaţii au  scotocit în toată vila familiei Amişculesei (foto)

image
image

Nu mai puţin de 12 membrii ai familiei omului de afaceri Dumitru Amişculesei precum şi alte 54 de persoane cu care acesta avea relaţii de afaceri sau care erau simpli angajaţi sunt învinuiţi că au desfăşurat activităţi ilegale în urma cărora statul a fost prejudiciat cu cel puţin 800.000 de euro.  Având în vedere valoare estimată a prejudiciului, întraga avere a familieie Amişculesei a fost pusă sub sechestru, bunurile mobile şi imobiliare fiind indisponibilizate până la finalizarea dosarului.

image

Potrivit lui Cristian Popovici, prim - procurorul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Botoşani, la acest caz  a început să se lucreze din data de 25 octombrie 2010.  Întreaga acţiune s-a desfăşurat cu sprijinul tehnic şi suportul infomativ al SRI Botoşani. La caz s-a lucrat într-o discreţie totală, extrem de puţini ofiţeri fiind inplicaţi în cercetări şi filaje.

La această oră a început audierea celor 66 de persoane învinuite de infracţiuni privind evaziunea fiscală. În funcţie de rezultatul audierilor, spre seară procurorii vor dispune reţinerea unora dintre învinuiţi.

ora 10.25

Surse din rândul anchetatorilor susţin că mascaţii au ridicat mai multe documente din locuinţa omului de afaceri şi au percheziţionat firmele sale situate în zona Popouţi printre care şi un abator. La această oră, precheziţiile sunt în plină desfăşurare.

ora 9.30

Descinderile au avut loc în tot judeţul şi au vizat persoane ce erau supraveghete de mai mult timp. Printre acestea se numără şi proprietarii unei foste fabrici de producere şi îmbuteliere de alcool din municipiu. Vom reveni cu amănunte.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite