Botoşani: Daniel Şchiopu - Îi învaţă pe cei mici fotbal de calitate (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Clubului Sportiv Şcolar a „vândut“ juniori la şcolile mari de profil din ţară şi a strâns în vistierie 40.000 de lei. În prezent, s-a apucat de pregătit şi seniori.

Daniel Şchiopu îşi aminteşte că s-a îndrăgostit de fotbal de când avea nouă ani. „De la geam, de la mine de acasă, se vede terenul de sport de la Şcoala numărul 12. Toată ziua eram acolo pe teren. Urmăream toate meciurile de mic. Nu îmi scăpa niciunul. Plângeam la eşecuri şi mă bucuram la victorie, ca orice microbist“, povesteşte antrenorul de fotbal.

Cu juniorii, în semifinale
După finalizarea studiilor universitare în Iaşi, Daniel Şchiopu a fost încadrat la Clubul Sportiv Şcolar Botoşani, unde s-a apucat de pregătit juniorii republicani. „Am ajuns de două ori la turneul semifinal cu grupa de ’90. Ce se putea obţine la nivel de junior la Botoşani, am obţinut. Ca să ajungi campion naţional trebuie ceva mai mult. Selecţia la noi se face numai pe municipiu, foarte puţin în judeţ“, a  menţionat Daniel Şchiopu. În cariera sa de antrenor, cel mai greu s-a dovedit a fi să-i determine pe părinţi să-şi lase copiii să facă sport.

„Nu e o cultură sportivă în Botoşani, cum e la Craiova sau la Bucureşti, unde părinţii îi aduc de la şase ani de mână pe copii să facă sport. Fotbalul este o meserie pentru care trebuie să te pregăteşti de mic. La noi nu este văzut în acest fel. Fotbalul este privit doar ca un simplu sport“, a precizat antrenorul Clubului Sportiv Şcolar. Un alt obstacol a fost lipsa unui teren permanent unde să-şi ducă elevii pentru a-i învăţa fotbal de calitate.

„Acum nu avem niciun teren. Când eram eu copil, terenurile cu duşuri după antrenament era ceva normal. Acum e un lux să ai parte şi de un duş după antrenament. Înainte era la Metalul, la Trei Coline la Victoria. Noi, în loc să evoluăm, am involuat“, a precizat antrenorul. Cu toate că nu dispune de minimul de condiţii de antrenament, Daniel Şchiopu reuşeşte să vândă în fiecare an juniori la şcolile mari de fotbal din ţară.

Antrenează AS Roma
„În 2008 au intrat vreo 40.000 de lei la club din vânzarea jucătorilor. O parte din buget trebuie să o asiguri din vânzarea jucătorilor.  Acuma este criză şi nu am mai dat nimic, însă avem şi acum jucători care pot face pasul spre alte cluburi“, a specificat Daniel Şchiopu.

Pe lângă grupele de juniori, Daniel Şchiopu a început să antreneze şi formaţia AS Roma, echipă ce activează în al patrulea eşalon fotbalistic. „Rezultatele m-au propulsat către o echipă de seniori. Este o echipă tânără. O parte dintre jucători îi cunosc, au activat la noi. Sper să pot să îi ajut să facă pasul către liga a doua“, a declarat tânărul antrenor. Daniel Şchiopu speră să aibă rezultate de excepţie şi cu echipa de seniori, chiar dacă metodele de antrenament diferă, iar cerinţele sunt mult mai mari pentru performanţă.

Profil
Născut. 26 octombrie 1975, Botoşani.
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi.
Familie. Căsătorit, fără copii.

Întrebări şi răspunsuri
În ce alt domeniu ţi-ar fi plăcut să activezi?
În poliţie. Părinţii mei şi-au dorit când eram mic să ajung să lucrez în Poliţie. Dar am fost atras mai mult de fotbal şi am ajuns antrenor.
Ţi-ai neglijat familia pentru a antrena elevii?
Da, dar am o soţie răbdătoare care a înţeles că fotbalul e foarte important pentru mine şi a ajuns şi ea să îl iubească.
Dacă ai avea o ofertă să pleci în alt judeţ, ai părăsi Botoşaniul?
Depinde foarte mult de condiţiile care mi se oferă. Nu aş pleca să am aceleaşi condiţii ca aici şi să fiu printre străini.

Ce-i place
Fotbalul. Susţine că nimic altceva nu-i stârneşte interesul cum reuşeşte sportul rege. De la vârsta de 9 ani, povesteşte Daniel Şchiopu, se despărţea de fotbal numai când mânca şi dormea.

Ce nu-i place
Lipsa de interes faţă de sport. În opinia antrenorului, nici copiii, dar nici părinţii nu au o cultură sportivă şi din acest motiv, precizează el, este din ce în ce mai dificil să facă preselecţii valoroase pentru tineri fotbalişti.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite