Botosani: Crucea Roşie, ultima speranţă a nevoiaşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sediul din Botoşani vin săptămânal în jur de 20 de sărmani să ceară ajutor. Oficialii organizaţiei cred că „invazia“ este abia la început.

Scuturaţi de sărăcie, oamenii nu mai ştiu unde să întindă mâna. De la colţul străzii şi până la biserici ori organizaţii umanitare, tot mai mulţi botoşăneni apelează la ajutorul semenilor.
 „Vin câte 15-20 de cazuri pe săptămână. Joia este cel mai aglomerat. Uneori avem şi coadă. Faţă de anul trecut a crescut cu circa 50% numărul de solicitări. O mare plăcere ar fi să ajuţi pe toată lumea care intră pe uşă, însă nu avem posibilităţi“, a spus Costel Botezatu, referent la Crucea Roşie Botoşani.

Oferă servicii la schimb
Ajutoarele oferite de către Crucea Roşie Botoşani şi subfiliale vin sub diverse forme. „Când am avut, am dat şi cârje şi cărucioare. În general, oamenii vin pentru pachete cu mâncare şi încălţăminte. Suntem societate de Cruce Roşie şi nu primim ajutor de nicăieri, astfel că din puţinul pe care-l avem încercăm să-i ajutăm pe cei mai necăjiţi dintre cei mai necăjiţi“, a spus reprezentantul filialei de Cruce Roşie Botoşani. Una dintre cele mai active subfiliale de Cruce Roşie, cea din Văculeşti, a găsit o metodă prin care să ofere ceva în schimb celor care vor să ajute pe cei aflaţi la nevoie.

„Anul acesta am avut două acţiuni de donare de sânge. Am convins oamenii să vină să doneze pentru că sunt mulţi bolnavi în spitale care au nevoie de transfuzii. În schimbul donării, noi, membrii subfilialei, învârtim orezul, facem sarmale şi gătim cam ce se poate pentru a le oferi o masă acestor persoane“, a spus Maria Maxim, preşedintele subfilialei Văculeşti.


Pe lângă acţiunile de donare de sânge, cei 30 de membri au mai oferit de 1 iunie alimente şi îmbrăcăminte pentru copiii cu handicap şi mai ajută, din buzunarul propriu, diferite persoane din localitate care sunt încercate de viaţă. „Sunt persoane bolnave care nu au cum să se întreţină şi au nevoie de hrană. Mai avem o persoană care a fost accidentată şi are nevoie de operaţii şi bani de medicamente, în condiţiile în care bărbatul era unicul întreţinător de familie, având patru copii, iar soţia nu lucrează pentru că unul din copii are o lună de zile“, a mai spus Maria Maxim. Următoarea acţiune pe care o pregătesc cei de la filiala Botoşani este o tabără pentru copiii nevoiaşi, în luna iulie.


Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite