Botoşani: Croazieră pe Mediterana pentru toate buzunarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vara aceasta, vacanţele exotice costă mai puţin decât un sejur într-o staţiune montană românească. 

Agenţiile de turism din Botoşani se bat în oferte pentru vacanţa de vară. În plină criză financiară, singura veste bună este că pachetele turistice s-au ieftinit. Operatorii încearcă să-i convingă pe botoşăneni să uite măcar o săptămână de probleme şi să se relaxeze în locuri cât mai exotice.


Vara aceasta, la mare căutare sunt croazierele pe Mediterana, care costă cât o vacanţă pe Valea Prahovei sau în Bucovina. Pachetele pentru o săptămână variază între 499 şi 699 de euro, cu toate taxele incluse, în funcţie de itinerar şi de confortul cabinei.


„Ceva mai scumpe sunt croazierele pentru Caraibe. Preţurile se situează în jurul a 1.000 de euro. Avem deja cereri şi patru rezervări făcute încă de la începutul anului“, a spus Daniel Iftimie, operator de turism.  O croazieră de 14 nopţi pe Marea Neagră, în sistem de pensiune completă, ajunge la 1.500 de euro. Adică puţin peste 100 de euro pe noapte, sub tarifele unui hotel de lux de pe litoral.

700 de lei pentru şapte zile la o pensiune
Pe tot parcursul sejurului marin sunt organizate escale. „Mi-am făcut deja rezervare pentru o crozieră pe Mediterana, că la noi e cam scump. Cu 500 de euro voi sta pe mare o săptămână şi mă voi relaxa mai mult decât dacă m-aş duce pe Valea Prahovei să ascult manele. Preţurile mi se par foarte bune în această perioadă“, a mărturisit Eugen Timofciuc, inspector sanitar.


Cei care optează pentru o vacanţă în staţiunile de la noi trebuie să scoată din buzunar cel puţin 700 de lei pentru cazarea pe o săptămână la o pensiune, care nu asigură alte facilităţi. Un sejur de şapte zile în regim demipensiune pe litoralul românesc costă luna aceasta între 700 şi 1.200 de lei de persoană.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite