Botoşani: Copiii statului se întorc în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vacanţa de vară reuneşte familile destrămate. O parte din copiii statului se vor întoarce în sânul familiei pe perioada verii.

Această perioadă din an a fost aşteptată cu sufletul la gură de unii copii pentru că acum au ocazia să se întoarcă acasă.

Numai în ultimele două săptămâni, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, au ajuns peste 30 de solicitări, marea majoritate din parte părinţilor sau a bunicilor copiilor care au fost preluaţi în centrele de plasament ale autorităţii de protecţie a copilului din cauza imposibilităţii acestora de a-i creşte.

„În ultimele două comisii, 33 de copii cu vârste între au fost învoiţi dintre care 25 în familia naturală iar pe toată  perioada se va face monitorizarea familiilor. Avem un singur caz familia îşi va prelua definitiv copiii de la noi, e vorba de trei fraţi", a declarat Cecilia Spătaru, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asostenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani.

Ceilalţi opt copii din centre pentru care s-au făcut cereri de învoire, vor pleca în vacanţă la asistenţii maternali de care s-au ataşat de-a lungul anilor. Săptămâna aceasta, comisia se va reuni din nou pentru a analiza noi cereri de învoire.

„Înainte ca aceşti copii să primească acceptul pentru a se întoarce în familie noi solicităm anchetă socială de la primăriile unde sunt dociliaţi să vedem care e situaţia fiecărui caz, declaraţie de la familiile în cauză şi, bineînţeles, învoirea se face doar dacă copilul îşi doreşte acest lucru", a mai spus reprezentantul DGASPC Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite