Botoşani: Centrul Vechi, ras în caz de cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea doreşte să reabiliteze aceste clădiri, însă nu pot interveni pentru că sunt private şi este nevoie de acordul proprietarilor.

Majoritatea clădirilor din Centrul Istoric al municipiului Botoşani au peste 100 de ani vechime, iar până anul trecut nu s-a intervenit niciodată pentru reabilitarea lor. Doar 17 din cele peste 100 de imobile au fost reabilitate şi prezintă siguranţă pentru locuitori.

 „Sunt 78 de clădiri în Centrul Vechi în pericol de prăbuşire la un cutremur. Mai avem o serie de monumente în judeţ care trebuie obligatoriu consolidate. La un cutremur de 5-6 grade pe scara Richter în zona noastră este posibil să avem mari probleme“, a spus Ioan Viorel Ciobanu, directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii (IJC) Botoşani.

Soluţii de reabilitare

La clădirile consolidate în Centrul Vechi s-a ţinut cont şi de beciurile suprapuse pe care sunt construite aceste clădiri, însă lucrările nu sunt încă finalizate.
 În afară de clădirile istorice, în oraş mai sunt două blocuri de garsoniere şi cinci biserici cu risc seismic. „Am încercat să găsim o soluţie, dar problema e că acolo sunt proprietari. Singurul lucru pe care noi îl putem face e să prindem blocurile într-un program de reabilitare, dar trebuie să fie de acord toţi proprietarii“, a afirmat viceprimarul Cătălin Alexa. Într-o situaţie similară se află casa memorială „George Enescu“ şi Casa Sofian. Risc seismic prezintă şi locuinţele renovate, modificate după bunul plac al proprietarilor, fără a ţine cont de legislaţie şi reguli tehnice.

Modernizările aiurea afectează siguranţa clădirii

„Nu se ţine cont de acele expertize care se fac înainte de a se face modernizări. Deja am întocmit un dosar penal la o societate comercială care a efectuat modernizări într-un bloc de locuinţe fără a respecta prevederile expertizei“, a precizat Ioan Viorel Ciobanu, directorul IJC. Cele mai sigure blocuri sunt cele construite din plăci, deşi toată lumea fuge de ele datorită izolaţiei termice scăzute.

„Comportarea cea mai bună la seism o au blocurile din plăci, din panouri prefabricate mari. Sunt acele îmbinări care permit mişcări. Când e o structură rigidă, pot apărea probleme. Acum depinde şi seismul cum acţionează, dacă e în plan orizontal sau vertical“, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite