Botoşani: Centru social reparat din economii la apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 120 de persoane cu dizabilităţi, instituţionalizate la Centrul pentru Adulţi din Dorohoi, stau de câteva zile câte patru în cameră. Oamenii au fost mutaţi în căminul de bătrâni de la Leorda după ce inundaţiile din ultima perioadă au avariat centrul în care se aflau.

Asistaţii vor trebui să suporte această situaţie două luni, până la refacerea clădirii.

Tăiaţi şi de la lumină

Autorităţile susţin că pentru a repara centrul din Dorohoi au fost nevoiţi să reducă cheltuielile de întreţinere la toate instituţiile din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani.

Fiecare unitate va trebui să facă economii la lumină şi să reducă şi mai mult programul de furnizare a apei calde, de la trei ore pe zi la doar două ore. La aceasta soluţie a ajuns conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) ca să economisească bani pentru repararea centrului din Dorohoi distrus de ape.

„Pagubele sunt de peste 80.000. S-au început lucrările pentru refacerea centrului cu angajaţi din cadrul Direcţiei, iar sumele necesare vor fi asigurate din bugetul instituţiei prin economiile de la fiecare centru în parte“, a spus Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC Botoşani.

 „Vom încerca să fim mai economi, exact ca şi acasă, pentru a ajuta la refacerea imobilului“, a spus Mihaela Dumitraş, şef serviciu Centru de Primire în Regim de Urgenţă.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite