Botoşani: Campioană naţională de atletism dată dispărută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Giredariu  (19 ani), este campioană naţională la atletism şi elevă în clasa a XII-a la Liceul Sportiv Botoşani. Părinţii ei au anunţat Poliţia că  adolescenta a dispărut de vineri de la gazda unde locuia.

De vineri nimeni nu mai ştie absolut  nimic despre Andreea Giredariu.  Vineri, în jurul orei 18.30, tânăra, care locuia în gazdă, în municipiul Botoşani, a plecat, afirmând că merge la o colegă, însă până în prezent nu s-a reîntors.   În luna decembrie, anul trecut,  a mai plecat de la domiciliu, fără să-şi anunţe în prealabil părinţii şi a fost găsită la Bucureşti. Părinţii fetei au anunţat Poliţia, iar tânăra este dată acum în consemn.

image

Atât profesorii cât şi colegii Andreei susţin că adolescent nu avea motive să plece din nou de acasă, aşa cum a făcut în decembrie. Mai mult, sportiva trebuia să fie prezentă astăzi al o competiţie sportivă în judeţul Bihor.

Oricine poate furniza relaţii este rugat să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numarul gratuit 112.

Semnalmentele la data dispariţiei : înălţime 1.75m , aproxiamtiv 58 kg, păr şaten, vopsit negru, drept, lung până la nivelul umerilor, ochi căprui.

Semne particulare: o cicatrice cu diametrul de cca 5 cm, pe mâna dreaptă, ca urmare  a unei arsuri.

Îmbrăcăminte la data dispariţiei: haină din stofă, de culoare neagră, pantaloni tip colant, de culoare neagră, încălţată cu pantofi tip adidas, culoare neagră.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite