Botoşani: Incendiu în codrii lui Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi dimineaţă, pompierii au reuşit să salveze pădurea de la Ipoteşti de la incendiu, luptându-se mai bine de două ore cu flăcările izbucnite la o cabană din zonă.

În jurul orei 03.00, două echipaje de pompieri au fost anunţate de existenţa unui incendiu la furaje în satul Cătămărăşti Vale.

Însă, pe drum, pompierii au observat foc în zona pădurii Ipoteşti, unul dintre echipaje deplasându-se în direcţia respectivă. Ajunşi la faţa locului, cabana din apropierea Lacului „Eminescu" se afla în flăcări.

„Când au ajuns la faţa locului acoperişul cabanei era cuprins în totalitate de flăcări. Intervenţia a durat până aproape de ora 05.00", a spus Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga" Botoşani.

Incendiul s-a produs din cauza unul cablu electric defect. Pagubele provocate de flăcari au fost de aproximativ 25.000 de lei.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite