Botoşani: Barajul Bucecea, pe jumătate plin cu mâl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa din lac a fost evacuată pentru prima dată în ultimii  16 ani, pentru verificare şi repararea echipamentelor de la baraj.

În patru zile au fost deversaţi 4,97 milioane metri cubi de apă, golind practic lacul de acumulare. Operaţiunea a fost ca un semnal pentru zeci de localnici, care au dat imediat năvală la apa mică. Ei şi-au petrecut toată ziua de ieri trecând prin sită ochiurile de apă. Ghinion, însă, peştele mare a reuşit să scape, iar pescarii nu au prins decât chisoagă.

„Nu este peşte domnule. Am stat de dimineaţă până acum şi am adunat doar câteva kilograme de caras din ăsta mic. Un singur băiat a avut noroc şi a găsit dimineaţă, la prima oră, două ştiuci ceva mai mari“, ne-a spus dezamăgit Cornel Soloneţ din Bucecea, care şi-a încercat norocul cu un juvelnic.

Lacul este plin pe jumătate cu mâl
Şi cei care se ocupă cu gospodărirea apelor s-au luat cu mâinile de cap după ce au constatat că lacul Bucecea este pe jumătate colmatat cu mâl, ceea ce înseamnă că acumularea nu mai poate fi exploatată mai mult de zece ani de acum înainte. „Lacul a fost proiectat iniţial pentru zece milioane de metri cubi, însă capacitatea sa a scăzut la jumătate. În cel mult zece ani nu vom mai putea folosi această acumulare pentru alimentarea cu apă a judeţului şi ne va trebui o altă sursă“, a declarat Maricel Georgescu, directorul de la Apa Grup. Autorităţile judeţului au deja în plan să aducă apă din Prut, de la acumularea Stânca-Costeşti. Pentru aceasta însă ar trebui o investiţie de cel puţin 100 de milioane de euro.

Golirea nămolului, o misiune imposibilă
Acumularea Bucecea aparţine Apelor Române, instituţia care a şi dispus golirea lacului. Specialiştii consideră că ar fi prea constisitor să curăţe lacul de mâl. „Este aproape imposibil să scoatem tot mâlul din lac. Este mai ieftin să construieşti o altă acumulare decât să decolmatezi tot lacul. Chiar dacă ar exista utilaje şi bani pentru a scoate mâlul nu ai avea unde să-l depozităm. Este vorba de cinci milioane de metri cubi de mâl care trebuie cărat şi dus undeva“, a spus Vladimir Cervenciuc, şeful Sistemului Hidrotehnic Siret. Acumularea de la Bucecea a fost dată în exploatare în 1977, iar termenul de folosinţă este de 30 de ani. Altfel spus, termenul de folosinţă este depăşit deja cu trei ani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite