Botoşani: Actele camionului primăriei Ştiubieni cerute în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit primarului comunei Ştiubieni, actele camionului achiziţionat pentru suma de 850.000 lei au fost cerute în instaţă de la firma de leasing de la care a fost achiziţionat iniţial.

Firma de construcţii care a câştigat licitaţia pentru achiziţia camionului, cumpărase maşina cu puţin timp înainte de licitaţie prin leasing, iar după ce a vândut-o Primăriei Ştiubieni, a încetat să mai facă plăţile către aceasta.

"Noi am deschis proces firmei de construcţii pentru a dobândi actele camionului. La început am avut toate actele, însă mai apoi firma de construcţii ni le-a cerut înapoi pentru a face omologarea maşinii. Noi am dat actele iar acum nu putem înmatricula camionul", a declarat primarul comunei Ştiubieni, Ionel Sebastian Merticariu.

Omologarea de tip este necesară numai în cazul  importului, comercializării, sau fabricarii a mai mult de 10 vehicule rutiere noi de acelasi tip de către aceeaşi entitate juridică. Modelul de camion achiziţionat de Primăria Ştiubieni se produce de mai bine de 6 ani de zile şi este omologat chiar de producător.

Firma de construcţii care a vândut camionul şi primarul Merticariu nu se află la primul tun financiar dat comunei. În 2008, Primăria Ştiubieni a obţinut finanţare de la Guvern pentru trei proiecte. Acestea vizau reabilitarea unui pod care leagă centrul comunei de satul Negreni, consolidarea şcolii şi modernizarea căminului cultural. Valoarea totală a celor trei proiecte a fost de circa 2,3 milioane de lei, iar termenul de finalizare a expirat de la finele lui 2008. Cum societatea a intrat în insolvenţă, execuţia celor trei obiective a fost realizată într-un procent de doar 70%, însă municipalitatea a achitat în avans lucrări în valoare de peste 200.000 lei. Afacerile dintre primarul comunei şi firma de construcţii fac obiectul în prezent al unui control al Curţii de Conturi.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite