Botoşani:Contrabandişti de ţigări reţinuţi la frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi reţinut două persoane care au transportat peste frontiera de stat 450 de pachete de ţigări de contrabandă.

Ţigările, în valoare de aproximativ 4.000 lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar cetăţenii români sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Ieri a avut loc o întrevedere cu grănicerii moldoveni în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră şi depistării tuturor persoanelor implicate pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Asta după ce tot ieri, dimineaţă, pe timpul executării unei misiuni de patrulare , poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Rădăuţi Prut au descoperit în apropierea râului Prut un colet care conţinea mai multe pachete de ţigări. În urma declanşării unei acţiuni specifice, poliţiştii de frontieră au identificat în apropierea râului Prut un bărbat, care se deplasa dinspre linia de frontieră către interiorul României, fără a putea justifica prezenţa în zonă.

Lucrătorii noştri au reţinut şi condus bărbatul la sediul SPF Rădăuţi Prut, unde au constatat că acesta este cetăţeanul român Dinu C., în vârstă de 43 de ani. În urma investigaţiilor s-a constatat că în dimineaţa zilei de 22 martie 2011, Dinu C. împreună cu fiul său, Tudorică C., în vârstă de 24 ani, au trecut peste râul Prut, folosind un fir de pescuit, un colet învelit în folie care conţinea 450 pachete de ţigări marca Plugaru şi Temp, de provenienţă R. Moldova" a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al IJPF Botoşani

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor doi bărbaţi actele premergătoare începerii urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, competent în soluţionarea cauzei.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite