Botoşănenii primesc înapoi banii de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distracţia pe ţărmul Mediteranei este mai ieftină decât anul trecut
Distracţia pe ţărmul Mediteranei este mai ieftină decât anul trecut

Celor prevăzători, care şi-au rezervat din timp sejururi în străinătate, agenţiile de turism le restituie o parte din sumă. Decizia se datorează faptului că hotelierii au lăsat până la 15% din preţuri, iar diferenţa au înapoiat-o operatorilor de turism.

 Celor peste 100 de botoşăneni care şi-au rezervat excursii la vară în Bulgaria, Turcia şi Grecia nu le-a venit să creadă când au fost chemaţi la agenţiile de turism ca să-şi primească o parte din bani înapoi, adică sume pornind de la câteva zeci până la câteva sute de euro.

„Oamenii ne-au privit cu neîncredere, apoi s-au bucurat când au aflat că au de primit bani. Majoritatea spun că îi păstrează pentru excursie. Mulţi nu vor să-i ia decât înainte de plecare pentru a nu-i cheltui“, a spus Ionel Rusu, reprezentantul unei agenţii de turism din Botoşani.

Acesta a precizat că a trebuit să returneze banii clienţilor întrucât hotelierii străini şi-au redus tarifele din cauza crizei între 5 şi 15%.

Turcii, cei mai generoşi

În general, botoşănenii care au ales Turcia ca destinaţie pentru concediu sunt cei care au primit neaşteptata veste prin telefon.

„În ianuarie am avut un grup de 11 persoane care şi-au rezervat şi plătit concediu pentru luna iulie, în Turcia. Este vorba despre trei familii ce au beneficiat de o reducere 15% prin programul Early Booking, plătind în jur de 400 de euro de persoană pentru şapte nopţi în sistem all inclusive şi au primit înapoi aproximativ 600 de euro pentru că reprezentanţii hotelieri au mai lăsat din preţ“, a explicat Rusu.

Bulgarii, la mare căutare

Circa 30% din cei care şi-au făcut rezervări din timp au aflat că au de recuperat o parte din bani. „Cei care îşi fac rezervare din timp ies din start în avantaj, că prind mai ieftin. Eu nu mi-am făcut una pentru că sunt mai spontană“, a spus Cristina Pădurariu, consultant vânzări.

Din zecile de solicitări săptămânale înregistrate la fiecare agenţie în parte, circa 70% preferă staţiunile de pe litoralul bulgăresc, unde în plin sezon pot petrece o săptămână la un hotel de 3-4 stele cu sume între 220 şi 240 de euro, all inclusive.

Aceste tarife sunt valabile pentru cei care profită de programul Early Booking, respectiv îşi fac programările şi plăţile până la sfârşitul lunii în curs sau până la finele lunii mai, în funcţie de zonele preferate şi de hoteluri.                                                       

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite