Botoşănenii, obligaţi să-şi plătească RMN-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul aparat de imagistică din judeţ nu mai poate fi folosit după ce s-a defectat şi Casa de Asigurări a reziliat contractul. De aproape două luni, botoşănenii care au nevoie de investigaţii medicale sunt trimişi să-şi facă analizele în judeţele învecinate.

Pacienţii sunt nevoiţi să scoată sute de lei din buzunar pentru investigaţii cu aparatul de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) în unităţi medicale din Suceava şi Iaşi. Şefii Casei Judeţeane a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Botoşani au anunţat că reprezentanţii firmei Explo-Med, din Rădăuţi-Suceava, nu şi-au  ureînnoit contractul pentru decontarea serviciilor după ce aparatul s-a defectat.


,,În noiembrie s-a defectat, iar cheltuielile privind reparaţia s-au dovedit mari aşa că administratorul aparatului nu l-a putut repune în funcţiune. Ca atare nu s-a mai încheiat contract pentru decontarea serviciilor în acest an“, a declarat Rodica Huţuleac, director CJAS Botoşani. Potrivit datelor oficiale, firma din Rădăuţi a primit anul trecut 17.402 lei din deconturile Casei de Sănătate, sumă destul de mică în condiţiile în care tarifele pentru investigaţii de imagistică sunt cuprinse între 375 şi 575 de lei.


Examene prin vecini


Astfel, contractul cu CJAS a fost reziliat în urmă cu două luni, iar botoşănenii sunt nevoiţi să-şi achite singuri investigaţiile medicale în spitalele din Suceava şi Iaşi.


Pacienţii sunt nemulţumiţi şi că trebuie să plătească şi transportul. „Săptămâna trecută am fost la Iaşi să fac RMN-ul pentru coloană. Am suferit un accident casnic şi mă durea cumplit spatele. Am plătit 400 de lei investigaţia, plus drumul şi programarea“, a afirmat Mugurel Butnariu, inginer în cadrul unei firme de construcţii. La Clinica de Neurochirugie din Iaşi a ajuns miercuri după amiază şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constatin Manolache, care a suferit un accident vascular-cerebral la locul de muncă.


Şefii CJAS promit că, cel mai probabil, de luna viitoare serviciile medicale din spitalele învecinate vor fi decontate. ,,Până la sfârşitul acestei luni, vom încheia contracte cu două mari laboratoare de imagistică din Suceava şi Iaşi pentru decontarea acestor servicii în cazul persoanelor asigurate“, a mai spus şeful CJAS Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite