Botoşănenii, chemaţi să facă sport în Centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria organizează concursuri de volei, tenis, badminton sau haltere, cu ocazia Săptămânii Mobilităţii Europene.

Botoşănenii sunt îndemnaţi să gândească în spirit ecologic de organizatorii ediţiei din acest an a Săptămânii Mobilităţii Europene. Evenimentul a început de ieri şi se va încheia miercurea viitoare, sub sloganul „Călătorim mai inteligent, trăim mai mai bine“. Oficialii Primăriei şi cei ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani promovează necesitatea efectuării de mişcare şi sport şi folosirea mijloacelor de transport nepoluante.

Funcţionarilor din instituţiile publice li s-a recomandat ca în această săptămână să renunţe la deplasarea cu maşina personală în favoarea mersului pe jos, cu tramvaiul sau cu bicicleta.
De asemenea, în şcoli şi licee vor fi distribuite pliante prin care se va încerca conştientizarea elevilor de importanţa transportului nepoluant. 

Un tramvai gratuit
Societatea de transport în comun, ELTRANS Botoşani, va asigura un vagon de tramvai gratuit pentru călători în weekend. În plus, sâmbătă şi duminică, circulaţia maşinilor va fi întreruptă pe Bulevardul Mihai Eminescu, pe sectorul cuprins între intersecţile Marchian şi Octav Onicescu, între orele 8-23.

O acţiune în premieră este programată mâine, între orele 10.30 şi 12.00, pe Bulevardul Mihai Eminescu. În zona sensului giratoriu, botoşănenii vor avea ocazia să participe la competiţii sportive cum ar fi tenis, volei, badminton, haltere sau fitness.

Desene pe asfalt
„La sfârşitul săptâmânii, când totată lumea este liberă, ar trebui ca zona centrală să nu mai fie circulată de maşini. Cred că ar fi în beneficiul botoşănenilor care ar avea ocazia să facă şi puţină mişcare fizică. Eu, spre exemplu, am să joc o partidă de tenis cu unul dintre colegii mei de serviciu“, a declarat Aurel Panţiru, inginer. 

De luni, Săptâmâna Mobilităţii se va muta în şcoli şi licee,  unde vor fi organizate simpozioane. Acţiunile se vor finaliza miercuri, când va fi organizată o expoziţie de desene pe asfalt cu tema „Mijloace de transport nepoluante“.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite