Botoșăneanca Ada Macovei, manager de proiect pe bani grei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa Inspectoratului Şcolar câştigă 470.000 de lei, fonduri UE, din contracte de colaborare cu instituţia pe care o conduce. Participarea ca manager de proiect sau coordonator de echipă îi aduce, în medie, 13.000 de lei lunar, timp de trei ani. Alţi 11 inspectori şi-au rotunjit veniturile prin aceeaşi metodă. 

Programele europene finanţate din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) se dovedesc a fi o sursă generoasă de venit pentru angajaţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), în frunte cu şefa instituţiei. Mai exact, este vorba despre două proiecte, care valorează împreună 38,9 milioane de lei. 

Ada Macovei (foto) primeşte în total, pentru patru contracte de colaborare semnate cu IŞJ, aproape 470.000 de lei. Durata acestora variază între 21 şi 36 de luni, iar rolul acesteia este fie să le managerieze, fie să coordoneze echipele care implementează programele.

„Asta a fost ideea, să vină oameni din instituţii care în primul rând cunosc judeţul, care au autoritate asupra grupului ţintă şi atunci proiectele să meargă. S-au gândit la început, atunci când au dat drumul la acest ghid, că, dacă sunt oameni din instituţie, vor fi şi motivaţi financiar. Şi sumele sunt bune într-adevăr, este practic încă un salariu“, a declarat Ada Macovei. Ea susţine că nu şi-a aprobat singură contractul de colaborare.
Aceasta a mai recunoscut că, odată ce ai semnat mai multe contracte pe POSDRU, sumele sunt foarte mari, dar că acest lucru s-a făcut în ideea de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene, „pentru că fără bani nu lucrează nimeni“.

Colaborări-record

Şefa IŞJ nu este singura cu mai multe contracte. Rodica Roşca, contabil şef, a semnat chiar cinci colaborări pe POSDRU şi câştigă 274.000 de lei, sumă „satisfăcătoare“ pentru cel mult trei ani de colaborare. Cornelia Alexoae, secretar superior la IŞJ, are trei colaborări, pentru 30 de luni, care îi aduc peste 226.000 de lei. Angajaţii Inspectoratului şi-au dobândit poziţiile în proiect prin concurs de dosare.

„Când am scris proiectele, la început, toată lumea şi-a depus dosarele, dar nu ştia pe ce este compatibil, a scris «pentru a ocupa o funcţie în proiectul cutare» şi de acolo a fost ales în funcţie de condiţiile pe care le îndeplinea. Dacă nu le îndeplinea, nu ţi-l aproba Autoritatea de Management şi nu riscai pentru un om să nu-ţi aprobe proiectul“, a menţionat Ada Macovei.

Inspectori şcolari abonaţi la banii Uniunii Europene

Inspectorul şcolar general de Botoşani a semnat cu instituţia pe care o conduce patru contracte în valoare totală de 469.086 de lei. Acestea au fost parafate pe 1 octombrie 2010 şi vizează participarea ei ca manager de proiect sau coordonator la programe finanţate din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Un contract se întinde pe 21 de luni, altele două pe 30 de luni, iar cel de al patrulea pe 36 de luni, iar un simplu calcul arată că inspectorul şcolar general ar câştiga lunar aproximativ 13.000 de lei, timp de trei ani.
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) susţine însă că nu a semnat ea contractele şi din partea Inspectoratului. „Asta a fost ideea, să vină oameni din instituţii care în primul rând cunosc judeţul, care au autoritate asupra grupului ţintă şi atunci proiectele să meargă. S-au gândit că, dacă sunt oameni din instituţie, vor fi şi motivaţi financiar. Şi sumele sunt bune într-adevăr, este practic încă un salariu“, a declarat Macovei.

Un angajat IŞJ, mai multe contracte

Aceasta a recunoscut că, dacă ai semnat mai multe contracte pe POSDRU, sumele sunt foarte mari, dar că „fără bani nu lucrează nimeni“.Contractele şefei educaţiei nu reprezintă însă o excepţie.

Conform declaraţiilor de interese, din cei 39 de angajaţi ai instituţiei, 16 au semnat anul trecut contracte de muncă pe perioadă determinată şi timp de lucru parţial pe POSDRU. Cu patru excepţii, contabilul şef, auditorul, secretarul superior şi un consilier, toţi ceilalţi semnatari sunt inspectori. Mulţi au mai multe contracte.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării a două proiecte uriaşe, în care IŞJ Botoşani este beneficiar. Primul dintre acestea, intitulat „Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrare TIC în actul educaţional“, are o valoare totală de 17,1 milioane de lei. Mai sunt parteneri IŞJ Maramureş, Casa Corpului Didactic din Botoşani şi Maramureş, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi SC SIVECO România SA. Al doilea, „Formarea continuă a profesorilor de Limba Română în societatea cunoaşterii“, are o valoare de 20,8 milioane de lei şi este derulat alături de Casa Corpului Didactic Cluj, SC SIVECO SA şi TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie.

Inspectorii, care în mare parte au fost cooptaţi în calitate de experţi, sunt plătiţi, în funcţie de vechime, de rolul în proiect şi de durata lucrului cu fonduri europene, pe trei tranşe, până în 200 lei pe oră, până în 250 lei şi până în 300 lei, astfel ajungându-se la sume considerabile. 
Numărul inspectorilor beneficiari de contracte pe POSDRU este în realitate mai mare. Unii le-au semnat în 2010 şi, ca atare, nu se regăsesc în declaraţiile de interese din acest an. Este şi cazul unui alt şef din IŞJ.

Diferenţa faţă de colegii săi este că n-a semnat contract cu IŞJ, ci cu alte instituţii din educaţie, în cadrul unor proiecte în care inspectoratul este partener. „Sunt în două proiecte care se adresează elevilor cu cerinţe educative speciale şi celor cu risc de abandon şcolar. Sunt expert pe şase luni“, a declarat Daniel Botezatu, adjunct la IŞJ. El a precizat că a semnat contractele cu Universitatea „Al. I. Cuza“ şi că, din ambele proiecte, primeşte lunar în mână 2.500 de lei.

Membru al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, Cătălin Buhăianu susţine că nu se poate vorbi de conflict de interese în cazurile relatate. „Pentru problema morală nu trebuie eu să mă pronunţ. Cert este că cineva trebuie să ducă la bun sfârşit acest proiect“, a afirmat deputatul Buhăianu.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite