Birocraţia din primărie i-a alungat pe marii artişti de la Festivalul Verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşănenii vor avea parte de un festival cu buget de criză
Botoşănenii vor avea parte de un festival cu buget de criză

Alex Velea, Andreea Bănică şi CRBL nu vor mai ajunge săptămâna viitoare să cânte la  Botoşani. Ei trebuiau să concerteze la Festivalul Verii, însă municipalitatea nu a fost în stare să perfecteze la timp contractele cu ei.

Cu  mai puţin de o săptămână  înainte de deschiderea ediţiei din acest an a Festivalului Verii, municipalitatea a fost nevoită să modifice aproape tot programul evenimentului care se va desfăşura în perioada 23-26 august. 

Iniţial s-a anunţat că vor cânta la Botoşani nume consacrate ale muzicii româneşti cum ar fi Alex Velea, Andreea Bănică sau CRBL. S-a comandat chiar şi un clip video de promovare a concertelor însă ...,  surpiză. Cei trei artişti nu mai vin la Botoşani pentru că municipalitatea nu a fost în stare să încheie la timp contractele cu ei.

"Disponibilitatea artiştilor a fost principalul motiv pentru care am fost nevoiţi să renunţăm la aceste nume. Practic nu am reuşit să perfectăm la timp contractele cu aceştia. După cum ştiţi, în administraţie lucrurile se mişcă ceva mai greu, iar majoritatea artiştilor au încheiat între timp contracte cu alţii", a spus  viceprimarul Cosmin Andrei.

Până la urmă, ca şi soluţie de avarie, edilii au reuşit  să-i convingă să cânte la Botoşani pe cei de la Pasărea Colibri, Viky Stanciu (ex-Hi-Q), DJ Sava, DJ Ralmm& Toni Tonini, Daguu Project şi Guess Who. Deasemeni, botoşănenilor li s-a promis şi o formaţie din Germania, însă numele ei nu a putut fi aflat de la organizatori.

Oricum, tot bugetul alocat pentru artiştii care vor concerta la Botoşani este de 10.000 de euro.

Ediţia din acest an al festivalului va avea loc pe Bulevardul Mihai Eminescu şi pe Pietonalul Unirii. Sâmbătă , pe 25 august, va fi organizat un foc de artificii , iar duminică vor fi înălţate lampioane în centrul oraşului.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite